Oraşele în care au fost confirmate primele cazuri de gripă din acest sezon

Publicat: 29 11. 2019, 08:42
Actualizat: 24 08. 2021, 08:57

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunţă că în săptămâna 18 – 24 noiembrie, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a fost de 86.002, cu 9% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (94.527) şi cu 1.6% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (84.603).

Au fost raportate la nivel naţional 36 cazuri de gripă clinică, mai puţine comparativ cu cele raportate în aceeaşi săptămână a anului trecut.

Au fost raportate 6 cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), cu unul mai mult faţă de săptămâna precedentă.

S-a înregistrat un nou caz confirmat de gripă cu virus tip A.

De la începutul sezonului au fost confirmate 8 cazuri de gripă: 4 cazuri gripă cu virus AH3, 1 caz gripă cu virus AH1 şi 3 cazuri gripă cu virus B, în Bucureşti, Dâmboviţa şi Iaşi.