Meteo #azi, 12 martie: Precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă
This browser does not support the video element.
ÎN BUCUREŞTI
Vremea se va rãci accentuat. În cursul zilei, cerul va fi mai mult noros şi, îndeosebi în prima parte a intervalului, vor mai fi precipitaţii sub formã de ploaie şi, posibil, trecãtor, lapoviţã. Noaptea cerul va deveni variabil. Vântul va sufla moderat în prima parte a intervalului, apoi va deveni în general slab. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimã va fi de 0…2 grade.
ÎN ŢARĂ
În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei vor fi precipitaţii marţi, care vor depãşi 10 l/mp şi local 15-20 l/mp.
Acestea vor fi sub formã de ploaie şi lapoviţã, dar temporar şi pe arii relativ restrânse şi sub formã de ninsoare.
În regiunile sudice şi sud-estice, local vântul va avea intensificãri, la rafalã se vor atinge viteze în general între 45 şi 55 km/h, iar pe litoral de pânã la 60-70 km/h.
În Carpaţii Meridionali şi de Curburã vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zãpadã, izolat mai consistent. Temporar vântul va avea viteze de 50-60 km/h, iar la altitudini mai mari de 1500 m de peste 70 km/h, zãpada va fi spulberatã şi ninsoarea viscolitã.