ÎN ŢARĂ
La noapte mai sunt posibile ploi în estul Transilvaniei, în nordul Moldovei şi în zonele montane. Ploile vor fi însoţite şi de descărcări electrice. Minimele se vor încadra între 10 şi 20 de grade, iar în estul Transilvaniei vor fi condiţii de ceaţă.
BUCUREŞTI
În Capitală azi vremea va fi frumoasă şi caldă, cu cer mai mult senin şi o maximă de 31 de grade Celsius. De mâine temperaturile cresc şi mai mult, vor ajunge joi la 35 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat. Nopţile care urmează vor fi calde cu minime între 16 şi 20 de grade.
LITORAL
Şi pe litoral vremea va fi frumoasă azi, cu cer variabil, mai mult senin şi vânt slab şi moderat. Temperatura aerului va urca până la 28 de grade Celsius. Noaptea care urmează va fi una senină cu minime între 18 şi 20 de grade.
PROGNOZĂ PENTRU URMĂTOARELE 3 ZILE
În următoarele doua zile vremea devine caniculară mai ales în partea de sud-vest a ţării, Banat şi Oltenia, unde disconfortul termic va fi accentuat. La munte şi în nordul ţării sunt prognozate averse cu tunete şi fulgere. Izolat vor fi şi condiţii de grindină. Maximele vor fi cuprinse între 28 şi 36 de grade Celsius, iar minima termică va fi de 10 grade în depresiuni.