Meteo #azi: Vremea redevine călduroasă de astăzi/ Maximele termice ale zilei
This browser does not support the video element.
ROMÂNIA
Vremea redevine călduroasă de azi, chiar caniculară la cîmpie şi podiş. Disconfortul termic va fi accentuat în aceste regiuni. Cerul va fi mai mult senin la nivelul întregii ţări, iar vântul va sufla slab şi moderat. Maximele termice se vor încadra între 29 şi 36 de grade Celsius, cu 30 de grade la Craiova, Braşov şi Suceava, 32 de grade la Vaslui şi Ploieşti şi 33 de grade la Galaţi.
Noaptea care urmează va fi una caldă la nivelul întregii ţări. Cerul va fi senin, nu sunt condiţii de precipitaţii, iar vântul va sufla slab. Minimele termice se vor încadra între 9 şi 25 de grade, cu 14 grade la Braşov, 18 la Bacău şi Satu Mare, şi 21 de grade pe litoral.
BUCUREŞTI
În Capitală săptămâna începe cu vreme frumoasă care va devenie caniculară la orele amiezii când este prognozată o maximă de 34 de grade. Indicele temperatură-umeazeală va depăşi pragul de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar şansele de precipitaţii sunt reduse. Vremea se va păstra călduroasă şi în zilele următoare, cerul va fi variabil, mai mult senin, iar temperaturile vor ajunge la 35 de grade Celsius. Nopţile vor fi senine cu temperaturi de 18-20 de grade.
LITORAL
La malul mării cerul va fi variabil, azi, mai mult senin, iar temperatura aerului va urca până la 29 de grade Celsius. Vântul va sufla slab şi moderat. La noapte cerul va fi mai mult senin în toate staţiunile, iar minima termică va fi de 20 de grade Celsius.