Prăbuşirea Cascadei Bigăr. Preşedintele Coaliţia Natura 2000: Distrugerea de patrimoniu natural, de monument al naturii este faptă penală

Publicat: 08 06. 2021, 10:50
Actualizat: 23 08. 2021, 19:35

Prăbuşirea cascadei Bigăr înseamnă prăbuşirea patrimoniului natural al României, a declarat, la RFI, preşedintele Federaţiei Coaliţia Natura 2000, Dan Trifu.

Dan Trifu spune că prăbuşirea cascadei Bigăr „înseamnă prăbuşirea patrimoniului natural al României. Dacă tot am clasificat cascada Bigăr ca fiind una dintre cele mai frumoase din România şi nu i-am dat nici un fel de importanţă, vă daţi seama că dezastrul la nivel naţional şi chiar mondial este unul foarte grav şi vă daţi seama cum afectează acest lucru imaginea României. Este de neconceput aşa ceva, este inadmisibil ca Romsilva să nu fi avut nişte studii, să facă totuşi nişte demersuri în zona respectivă, mai ales că am înţeles că sunt fisuri care se văd de ceva timp şi ca atare, trebuia să luăm nişte măsuri ştiinţifice, aşa cum cere şi legea”.

Preşedintele Federaţiei Coaliţia Natura 2000 atrage atenţia că „nu avem nici un fel de protecţie pentru monumentele naturale. Se vede clar o degradare a patrimoniului, de la înlăturarea ONG-urilor de la administrarea ariilor protejate. Cum se face că după înlăturarea acestor ONG-uri, începem să pierdem zone de patrimoniu extrem de importante?”.

Dan Trifu a prezentat câteva posibile soluţii după prăbuşirea cascadei Bigăr.

„O să discutăm cu toate părţile şi cu Romsilva şi cu specialiştii, cu biologul Parcului, să vedem dacă există soluţia tehnică pentru ridicarea acelei bucăţi, într-un anume fel, dar care nu va mai fi niciodată la fel. Asta este o soluţie la care ne gândim. A doua soluţie va fi să lăsăm natura să evolueze aşa cum ştie ea, cu această pierdere inestimabilă, dar cu siguranţă, vom cere autorităţilor centrale şi Romsilva ca legile să fie modificate, să fie mult mai drastice”, a spus Trifu.

Preşedintele Federaţiei Coaliţia Natura 2000 crede că în cazul prăbuşirii cascadei Bigăr se poate vorbi de o faptă penală.

„Distrugerea de patrimoniu natural, de monument al naturii este faptă penală. În cazul de faţă, cred că putem vorbi, pentru că s-a distrus această bucăţică din patrimoniul nostru natural, mai ales că era un monument al naturii cascada respectivă şi legea spune foarte clar că este faptă penală. Ca atare, poate începe urmărirea in rem”.​

CITEŞTE AICI: Romsilva, reacţie fermă în privinţa prăbuşirii Cascadei Bigăr