Circulaţie deviată pe Autostrada Soarelui, de pe sensul către Bucureşti către litoral. Măsura, în vigoare câteva luni
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, până la finalul lunii mai, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsoanele kilometrice 11-17 şi 27-33, se circulă deviat de pe sensul către Bucureşti (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1). Traficul se desfăşoară pe câte o bandă pentru fiecare direcţie.
Măsura este impusă pentru lucrări de reabilitare a părţii carosabile.
De asemenea, a fost închis şi nodul rutier de acces în localităţile Cernica şi Bălăceanca, judeţul Ilfov, fiind restricţionată circulaţia pe breteaua de intrare/ieşire din autostradă şi DNCB, pe sensul Constanţa – Bucureşti.
Şoferii sunt sfătuiţi să reducă viteza în zona cu restricţii şi să semnalizeze din timp intenţia de schimbare a benzii de circulaţie.