- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.03.2013, 21:13)
- Valentin Anghel , Elvira Gheorghita
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Metodologia de înscriere în învăţământul primar, publicată în Monitorul Oficial
Metodologia de înscriere în învăţământul primar pentru 2013-2014 - care prevede, printre altele, menţinerea clasei pregătitoare în ciclul primar şi organizarea acesteia atât în şcoli, cât şi în grădiniţe - a fost aprobată, marţi, de ministrul Educaţiei şi publicată în Monitorul Oficial (MO).
Urmărește
2092 afișări
Metodologia de înscriere în învăţământul primar, publicată în MO (Imagine: Shutterstock)
"Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat, prin Ordin de Ministru, Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2013-2014", se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de Ministerul Educaţiei.
Ordinul aprobat de Pricopie a fost publicat ulterior în Monitorul Oficial.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Conform metodologiei, clasa pregătitoare rămâne în învăţământul primar şi poate fi organizată atât în spaţiile şcolilor, cât şi în incinta grădiniţelor, înscrierile pentru anul şcolar 2013-2014 urmând să înceapă la 2 aprilie, după cum s-a precizat în calendarul propus de Ministerul Educaţiei.
Metodologia prevede că, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat şi pentru a permite părinţilor luarea unor decizii în cunoştinţă de cauză privitoare la opţiunea pentru o unitate de învăţământ sau alta, fiecare unitate de învăţământ va pune la dispoziţie şi informaţii referitoare la locul de desfăşurare a activităţii corespunzătoare clasei pregătitoare (în spaţiul şcolilor sau a grădiniţelor), la posibilitatea organizării programului "Şcoala după şcoală", la organizarea şi dotarea spaţiului şcolar etc.
Ministerul Educaţiei a precizat anterior că nu sunt diferenţe între clasele pregătitoare organizate în şcoli şi cele din incinta grădiniţelor.
"Toate au fost gândite şi amenajate astfel încât să ofere cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea procesului educaţional. În ambele locuri vor preda exclusiv învăţători/învăţătoare care au urmat cursurile de formare pentru clasa pregătitoare. Curriculum-ul va fi acelaşi, indiferent de locul unde se desfăşoară cursurile pentru clasa pregătitoare. Mobilierul este adaptat standardelor, comunicate în urmă cu un an de către Ministerul Sănătăţii, pentru copiii care intră în clasa pregătitoare. Ministerul Educaţiei Naţionale va continua programul privind dotările cu mobilier şi material didactic, specifice pentru clasa pregătitoare, acolo unde unităţile de învăţământ vor solicita acest lucru, ca urmare a organizării unor clase suplimentare", a explicat instituţia condusă de ministrul Remus Pricopie.
În clasa pregătitoare se vor putea înscrie, pentru anul şcolar 2013-2014, copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2013, inclusiv, dar şi, la solicitarea părinţilor, cei care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2013, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
Copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până la 31 august 2013, inclusiv, pot fi înscrişi, la cerere, în clasa I, chiar dacă nu au parcurs, anterior, clasa pregătitoare. De asemenea, la solicitarea părinţilor, în clasa I vor putea fi înscrişi copiii care împlinesc 7 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2013, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei I. "Orice altă situaţie va fi rezolvată de către inspectoratele şcolare, în interesul educaţional al elevului şi în conformitate cu cadrul legal", a precizat ministerul.
Conform metodologiei, părintele va putea opta pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie (în această situaţie, copilul este automat înscris) sau pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie (în această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi specifice de departajare).
Totodată, părintele poate solicita ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care a făcut opţiunea.
"Toţi copiii ai căror părinţi solicită înscrierea în clasa pregătitoare, la şcoala de circumscripţie, vor fi înmatriculaţi la unitatea de învăţământ solicitată. Pe locurile libere, se înscriu şi, ulterior, se înmatriculează, copiii care provin din alte circumscripţii şcolare, inclusiv din alte localităţi, în conformitate cu solicitările părinţilor şi cu prevederile prezentei metodologii. În sensul prezentei metodologii, numărul locurilor libere la clasa pregătitoare este stabilit ca diferenţa dintre numărul de locuri alocate pentru clasa pregătitoare şi numărul de copii din circumscripţie care trebuie înscrişi la acel nivel de clasă. De exemplu, dacă în circumscripţia şcolară a unei unităţi de învăţământ există 40 de copii care trebuie înscrişi la clasa pregătitoare, atunci şcoala primeşte prin planul de şcolarizare 2 clase pregătitoare (50 de locuri). Ca urmare, numărul de locuri libere este de 10 la clasa pregătitoare (50-40)", prevede metodologia.
În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere de la părinţi al căror domiciliu se află în afara circumscripţiei şcolare este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate criterii de departajare, generale şi specifice, stabilite în conformitate cu prevederile metodologiei.
La departajare, primele vor fi aplicate criteriile generale: copilul are un anumit tip de handicap; este orfan de unul sau de ambii părinţi; provine de la casa de copii/centru de plasament/plasament familial; are un frate sau o soră înmatriculat/înmatriculată în unitatea de învăţământ dorită.
Criteriile specifice, aplicate după cele generale şi numai dacă acestea nu reuşesc să facă departajarea între copii, sunt elaborate de către fiecare unitate de învăţământ în parte, dar sunt aplicate pe baza unor documente doveditoare, prezentate de către părinţi/tutori legali şi nu pot fi discriminatorii, respectiv trebuie să ţină cont de faptul că toţi copiii au drepturi egale, indiferent de condiţia socială, financiară, indiferent de naţionalitate, rasă, religie, confesiune, sex etc.
Ministerul garantează că fiecare copil are un loc asigurat în clasa pregătitoare, precizând că locurile alocate prin cifra de şcolarizare pentru clasa pregătitoare sunt mai mari sau egale cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar.
"În vederea înscrierii în clasa pregătitoare a tuturor copiilor care au vârsta corespunzătoare, inspectoratele şcolare judeţene (ISJ) şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) iau în considerare propunerile conducerilor unităţilor de învăţământ referitoare la numărul de clase pregătitoare rezultate în urma recensământului copiilor realizat, pentru fiecare circumscripţie şcolară, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale. Numărul de clase pregătitoare cuprins în planul de şcolarizare alocat de ISJ/ISMB fiecărei unităţi de învăţământ ţine cont de capacitatea de cuprindere a acesteia, determinată de numărul sălilor de clasă în care poate fi organizat, în mod corespunzător, procesul de învăţământ la clasa pregătitoare, dar şi la celelalte clase ale şcolii, şi de obligativitatea cuprinderii în şcoală a tuturor copiilor din circumscripţia şcolară", se mai arată în metodologie.
La alocarea numărului de clase pregătitoare se ţine cont de numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, de arondarea străzilor la unităţile de învăţământ sau de cea mai bună oportunitate educaţională identificată, conform metodologiei.
În situaţia în care capacitatea unei unităţi de învăţământ nu permite cuprinderea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor din circumscripţia şcolară stabilită în anul şcolar anterior, precum şi în alte situaţii justificate, ISJ şi ISMB pot decide reconfigurarea circumscripţiilor şcolare astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare.
Înscrierile vor avea loc în două etape, conform calendarului propus de minister. Prima etapă este programată în perioada 2-22 aprilie (de luni până vineri, între orele 8.00 şi 20.00, şi sâmbăta, între orele 8.00 şi 13.00), iar a doua, între 8 şi 17 mai.
La etapa a doua participă doar copiii care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ, după prima etapă. Potrivit proiectului privind calendarul înscrierilor, dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă. Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile, după fiecare etapă de înscriere.
Actele necesare la înscriere sunt: cerere-tip de înscriere; copii după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; certificatul de naştere al copilului; documentul care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare / clasei I (acolo unde este cazul); alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).
Înscrierea se va face la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte să fie admis copilul. Astfel, cererile-tip pot fi completate şi validate direct la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului, însă pot fi completate şi online, pe un formular disponibil la adresa www.edu.ro, accesând căsuţa de pe prima pagină, intitulată Înscriere în învăţământul primar. Formularul va fi disponibil online din 2 aprilie. În cazul completării online, părintele va trebui să meargă la unitatea de învăţământ la care doreşte înscrierea copilului, pentru validarea cererii.
În cazul învăţământului particular, înscrierea se face în prima etapă (2 - 22 aprilie), direct la unitatea de învăţământ sau pe formularul online, dacă unitatea de învăţământ autorizată/acreditată şi-a introdus toate datele în aplicaţia informatică pentru înscrierea în clasa pregătitoare, la fel ca unităţile de învăţământ de stat. "Dacă nu, înscrierea se face doar la unitatea de învăţământ. În cazul înscrierii online, validarea înscrierii se face la sediul unităţii de învăţământ dorite. Dacă, după finalizarea primei etape, copilul nu este înmatriculat la unitatea de învăţământ dorită de părinte, copilul poate fi înscris la şcoala de circumscripţie, numai dacă părintele a solicitat şi această opţiune în formularul de înscriere. În caz contrar, participă la a doua etapă de înscriere (8 - 17 mai)", a explicat ministerul.
Părinţii îşi pot lua informaţii privind înscrierile în ciclul primar din patru surse, mai prevede metodologia.
Prima sursă este internetul, astfel că inspectoratele şcolare generale vor crea, pe prima pagină a site-urilor lor, o rubrică, denumită Înscrierea în învăţământul primar 2013, care poate fi accesată şi de pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, www.edu.ro, la rubrica Înscrierea în învăţământul primar 2013. Pagina devine valabilă începând cu data de 25 martie.
A doua sursă de informare sunt şcolile, cu ocazia unui eveniment denumit "Ziua porţilor deschise". Astfel, fiecare unitate de învăţământ în care există clasa pregătitoare are obligaţia să organizeze acest eveniment public într-una din zilele din intervalul 30 martie - 7 aprilie. Părinţii şi copiii vor putea vizita spaţiile şi vor putea discuta cu cadrele didactice.
Părinţii se vor putea informa şi de la grădiniţe. În perioada 1-12 aprilie, vor fi organizate întâlniri pentru informarea şi consilierea părinţilor ai căror copii se află în grădinţă şi care vor fi cuprinşi în învăţământul primar în anul şcolar 2013 - 2014.
A patra sursă de informare propusă de minister este un Telverde cu numărul 0 800 816 xyz, unde xyz reprezintă indicativul pentru judeţ (de pildă Arad - 257).
Proiectele privind metodologia de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar următor şi calendarul înscrierilor s-au aflat în dezbatere publică până la 24 martie.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe