- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.12.2015, 19:48)
- Departamentul Social - Mediafax
Metrorex: Constructorul a refăcut utilităţile afectate în zona Eroilor
Constructorul care face lucrări pentru extinderea magistralei de metrou, din cauza cărora s-a surpat terenul în zona Eroilor, a refăcut utilităţile afectate şi a consolidat suprafaţa deteriorată a carosabilului, potrivit unui comunicat al Metrorex.
Urmărește
2134 afișări
Metrorex: Constructorul a refăcut utilităţile afectate în zona Eroilor (Imagine: Marian ilie / Mediafax.ro)
Potrivit documentului citat, ca urmare a evenimentelor produse de ruptura puţului de epuisment, care a generat fenomenele de tasare în zona Eroilor, Metrorex a notificat constructorul cu privire la măsurile urgente ce se impun a fi luate pentru rezolvarea situaţiei creată în apropierea staţiei Eroilor 2.
Astfel, constructorul care face lucrări pentru extinderea magistralei de metrou a prezentat, luni, ce intervenţii va face urgent "pentru o deplină punere în siguranţă a zonei înconjuratoare astfel încât impactul asupra cetăţenilor să fie cât mai redus".
Conform comunicatului Metrorex, până acum s-au făcut injecţii de consolidare cu mortar de ciment cu presiune scazută în terenul de sub fundaţia clădirii afectate de pe strada Eroilor Sanitari; umplerea cavităţilor ce corespund puţului deteriorat pentru a sigila în exterior pereţii mulaţi şi pentru a bloca permanent fluxul apei care a generat fenomene de tasare de teren.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
"S-a realizat consolidarea generalizata a întregii suprafeţe deteriorate a carosabilului printr-o serie de perforări şi prin injectarea de mortar de ciment la adâncimi variabile, în funcţie de stratigrafie şi de nivelul pânzei freatice; execuţia unui ecran de piloţi secanţi în zona adiacentă utilajului TBM intrat deja parţial în staţie, pentru a asigura pe viitor străpungerea completa în condiţii etanşe şi în teren consolidat", au precizat reprezentanţii Metrorex.
Conform acestora, s-au făcut şi puţuri de epuisment suplimentare la staţia Eroilor 2 şi s-au refăcut utilităţile afectate de fenomenul produs.
"Asigurăm pe toţi locuitorii zonei ca S.C Metrorex S.A va monitoriza toate aceste intervenţii, care au drept scop restabilirea situaţiei pre-existente şi reluarea lucrărilor în condiţii normale", se mai arată în comunicatul de presă.
Reprezentanţii Metrorex au declarat, pentru Mediafax, că vor mai fi efectuate şi alte intervenţii în zona Eroilor de către constructor.
Costurile pentru refacerea infrastructurii, inclusiv a celei subterane, în zona Eroilor, unde s-a surpat terenul din cauza lucrărilor la metrou, vor fi decontate de constructor, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), Alexandru Ichim.
Problemele pe bulevardul Eroilor şi pe bulevardul Eroilor Sanitari din Bucureşti au apărut sâmbătă, când terenul s-a surpat din cauza lucrărilor făcute pentru extinderea magistralei de metrou, existând riscul de prăbuşire a şoselei. Incidentul a fost semnalat de firma care face lucrări de modernizare şi extindere la metrou, iar circulaţia în zonă - unde se află mai multe vile - a fost închisă.
Primăria Capitalei a anunţat, duminică, că restricţiile de circulaţie în zona Eroilor vor fi menţinute pentru cel puţin 30 de zile.
De asemenea, Ichim a precizat că 14 locatari din zona Eroilor şi-au părăsit locuinţele, întrucât există "risc asupra structurii de rezistenţă" a imobilului în care locuiesc.
"Există 14 persoane cărora li s-a pus în vedere faptul că din cauza tasării terenului există un potenţial risc asupra structurii de rezistenţă a clădirii. Patru din acele persoane au apelat la o formă de ajutor pusă la dispoziţie de constructor, în sensul că au fost cazate la hotel, iar restul de zece persoane au optat pentru varianta cazării la rude", a spus Ichim.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti a precizat, sâmbătă, că în condiţiile în care reprezentanţii constructorului nu au putut preciza dacă este vorba despre o problemă punctuală sau despre una "mai amplă în subteran", nu se poate "garanta siguranţa locatarilor din zonă".
Constructorul secţiunii Râul Doamnei - Eroilor este Asocierea Astaldi (Italia) - FCC Construccion (Spania) - Delta ACM (Romania) - AB Construct (România).
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe