Metrorex contestă veridicitatea unor imagini cu un tren care merge cu uşile deschise
"Nu avem ce comenta la astfel de filmuleţe, pentru că ele nu se identifica în spaţiu şi timp. Informaţiile sunt insuficiente pentru a putea întreprinde ceva. În orice caz, nu avem în evidenţele noastre niciun incident de acest fel, iar noi avem în evidenţă toate problemele tehnice care apar la ramele de metrou", a spus directorul de Tehnologia Informaţiei şi Comunicare din , Mariana Petre.
Aceasta a precizat că există proceduri interne şi instrucţii clare pe care mecanicul ajutor trebuie să le respecte.
"El ştie din cabina lui că uşa nu se închide şi atunci, până când ajunge la capăt de linie, el trebuie să se asigure că acestea sunt închise", a spus Petre.