Miercurea Ciuc: Temperatura a scăzut până la minus 21,4 grade Celsius

Temperatura a scăzut, vineri dimineaţă, până la minus 21,4 grade Celsius, la Miercurea Ciuc, cu 17 grade mai puţin faţă de joi, iar circulaţia rutieră pe drumurile din Harghita se desfăşura cu dificultate din cauza zăpezii şi a poleiului care au acoperit carosabilul în noaptea de joi spre vineri.

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului Miercurea Ciuc: Temperatura a scăzut până la minus 21,4 grade Celsius

Miercurea Ciuc: Temperatura a scăzut până la minus 21,4 grade Celsius

"În jurul orei 6:00, mercurul din termometre a coborât până la minus 21 de grade Celsius la Staţia Meteo din Miercurea Ciuc, înregistrându-se o scădere bruscă de temperatură, cu 17 grade de la o zi la alta. La ora 7:00, erau minus 20 de grade şi o oră mai târziu temperatura a scăzut din nou până la minus 21,4 grade Celsius", a declarat meteorologul Lajos Krisztina, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Ger a fost şi în celelalte localităţi ale judeţului Harghita, înregistrându-se minus 18 grade la Odorheiu Secuiesc, minus 15 grade la Bucin, minus12 grade la Joseni şi minus 11 grade la Topliţa.

Ninsorile s-au oprit o dată cu scăderea drastică a temperaturii atmosferice, astfel încât stratul de zăpadă depus variază între opt centimetri la Miercurea Ciuc şi 47 de centimetri la Bucin.

Minima absolută a lunii decembrie în judeţul Harghita, de minus 33 de grade Celsius, a fost consemnată la Miercurea Ciuc în anul 1998, iar maxima absolută, de 16,8 grade Celsius, s-a înregistrat în 1989.

Circulaţia pe drumurile naţionale din Harghita se desfăşoară în condiţii de iarnă din cauza zăpezii şi a poleiului de pe carosabil.

"Se circulă în condiţii de iarnă pe toate arterele principale şi de tranzit din judeţ, mai dificil pe DN 12 C Lacu Roşu - Gheorgheni, între kilometrul 5 şi kilometrul 32, unde zăpada pe carosabil măsoară până la trei centimetri, şi pe DN 13 B, în pasul Bucin, de la kilometrul 0 până la kilometrul 32, unde condiţiile de trafic sunt similare" a declarat şeful Poliţiei Rutiere Harghita, comisarul Cezar Asandei.

Potrivit sursei citate, pe restul reţelei de drumuri din judeţ carosabilul este alunecos, acoperit cu polei şi zăpadă afânată de până la un centimetru.

Restricţia pentru maşinile de mare tonaj, respectiv de peste 7,5 tone, impusă joi după-amiază pe DN 13 A Miercurea Ciuc - Odorheiu Secuiesc, a fost ridicată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici