„Cu toţii sunt afectaţi. Suntem afectaţi că au apărut acele înregistrări, nimănui nu îi convine că practic această instituţie este aruncată într-un scandal public, dar în acelaşi timp nu poţi să îţi faci apărarea atunci când eşti lovit şi când se ridică suspiciuni cu privire la probitatea ta profesională în mod nedrept”, a declarat, miercuri seară, procurorul Mihaela Iorga, la ieşirea de la Inspecţia Judiciară.
Întrebată dacă DNA ar rezista fără Laura Codruţa Kovesi, Mihaela Iorga a replicat: „DNA este o instituţie care a funcţionat şi funcţionează după părerea mea. Depinde de fiecare dintre noi cum ne facem datoria. (…) Nu am auzit-o vreodată pe doamna procuror şef folosind cuvântul «decapaţi». Mi-ar fi rămas în minte pentru că este neuzual. Nu mi se pare corect să spun aşa ceva. (…) Personal, nu am auzit-o pe doamna procuror-şef să spună «acolo umblăm sau nu» în vreun dosar”.
Iorga a precizat că nu poate spune dacă înregistrarea este sau nu autentică.
„Voi urma toate procedurile legale. Este un ordin care este şi netemeinic şi nelegale şi îl voi ataca conform procedurii în contencios administrativ”, a mai spus Iorga, care a mai precizat că nu ştie unde se va duce deoarece nu a fost înştiinţată de revenirea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.
Secţia pentru Procurori a CSM a decis revenirea procurorului Doru Ţuluş la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar a Mihaelei Iorga la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, după ce cei doi au fost revocaţi de la DNA de către procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi.