Atacatorii i-au ameninţat pe jucători cu moartea în cazul retrogradării în Serie B, în momentul în care autocarul s-a oprit în faţa hotelului din Genova unde urmau să stea fotbaliştii. Parbrizul autocarului a fost spart.
„Niciun rezultat sportiv, chiar şi foarte negativ, nu poate justifica o astfel de acţiune”, a reacţionat clubul italian, într-un comunicat postat pe site-ul oficial.
Echipa Sampdoria Genova a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-0, de AC Milan, în etapa a XXXIII-a a campionatului Italiei.
Sampdoria, a patra clasată în Serie A anul trecut, ocupă în prezent locul 17 în clasament.