- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mihai Chiţac a revenit în Spitalul Penitenciar Jilava, operaţia amânată iar din cauza riscurilor
Mihai Chiţac a revenit în Spitalul Penitenciar Jilava, de unde a fost eliberat în urmă cu 60 de zile pentru a se opera la inimă, intervenţie care nu a mai avut loc însă din cauza riscurilor mari care ar fi putut apărea.
Mihai Chiţac a revenit în Spitalul Penitenciar Jilava, operaţia amânată iar din cauza riscurilor (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Mihai Chiţac s-a prezentat la Penitenciarul de maximă Siguranţă Rahova, duminică seară, de aici fiind transferat, în jurul orei 10.00, la Spitalul penitenciar Jilava, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Apăvăloaei, şeful unităţii sanitare.
Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardio-vasculară din cadrul Spitalului "Floreasca" din Capitală, a declarat că starea pacientului era foarte gravă şi că analizele prezentate de acesta nu indicau siguranţă în efectuarea intervenţiilor chirurgicale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Din acest motiv, pacientul şi familia lui au decis amânarea operaţiei.
"Pentru moment, riscurile operatorii erau foarte mari. Vârsta înaintată şi analizele presupuneau un risc foarte mare intraoperator, de aceea pacientul şi familia lui au decis amânarea intervenţiei, în eventualitatea în care starea de sănătate se va ameliora", a spus Brădişteanu.
Acesta a adăugat că tratamentul prescris lui Chiţac a fost modificat în funcţie de rezultatele ultimelor analize, dar că nici acest tratament nu poate să garanteze că pacientul este în afara oricărui risc vital.
Chiţac a fost pus în libertate în 5 mai, pentru 60 de zile, de Curtea Militară de Apel Bucureşti.
În intervalul menţionat, el trebuia să se opereze la inimă, după ce Institutul Naţional de Medicină Legală a transmis instanţei militare că operaţia pe cord pe care Chiţac trebuie să o facă nu poate fi realizată în reţeaua spitalelor din sistemul penitenciar.
Mihai Chiţac a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul privind evenimentele din timpul Revoluţiei de la Timişoara.
Pedeapsa lui a fost întreruptă de cinci ori, din motive medicale.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO