- Home
- Social
- CONSTANŢA, (02.02.2018, 18:05)
- Cătălin Legănel
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mihai Fifor, despre înzestrarea Armatei Române: Nu facem shopping cu 2 la sută din PIB/ Ar trebui ca 2018 să fie anul Marinei Militare
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, crede că anul 2018 ar trebui să fie anul Forţelor Navale, menţionând programele de achiziţie a patru corvete multifuncţionale şi a trei submarine, dar a subliniat, vineri, că acestea trebuie să fie realizate în ţară, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
1323 afișări
Mihai Fifor, despre înzestrarea Armatei Române: Nu facem shopping cu 2 la sută din PIB/ Ar trebui ca 2018 să fie anul Marinei Militare
Aflat în vizită la Constanţa, Mihai Fifor a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că atunci când se discută despre modernizarea Armatei Române, când vine vorba de Forţele Navale, sunt foarte multe de recuperat.
„Spun lucrul acesta pentru că, dacă în anii trecuţi putem spune că s-au realizat lucruri foarte, foarte importante, mă gândesc la Forţele Aeriene Române care au reuşit să încheie anul trecut programul privind avioanele F-16 (…) pentru Marină în ultima perioadă foarte mult nu s-a mai făcut. Am vrea ca anul 2018, Anul Centenarului, să fie anul dedicat Marinei Române. Şi mă refer la Forţele Navale Române, pe programe de înzestrare, pe încadrare, pe tot ce ţine în sprijinul pentru Marina Militară Română”, a spus Fifor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
Ministrul Apărării a menţionat că în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare va fi trecut şi proiectul de Hotărâre privind achiziţia celor patru corvete multifuncţionale, astfel încât acest contract să poată fi semnat până la sfârşitul anului, condiţia fiind ca navele să fie produse în ţară.
„Vă reamintesc, condiţia esenţială pentru ca acest dialog competitiv să fie câştigat este ca aceste corvete să fie produse de un şantier naval românesc. Este o condiţie peste care nu am vrut să trecem pentru că din cei doi la sută alocaţi pentru Apărare, noi am dorit să întoarcem cât mai mult posibil în industria de apărare românească”, a mai declarat el.
În plus, a precizat şi faptul că în programul de offset de la corvete se intenţionează şi modernizarea celor două fregate, respectiv Regele Ferdinand şi Regina Maria.
Mihai Fifor a vrut să clarifice şi informaţia făcută luni, la audierea sa de către comisiile de specialitate ale Parlamentului, referitoare la achiziţia unui submarin, precizând că, de fapt, este un program pe termen lung, ce vizează dotarea Forţelor Navale cu trei submarine, acesta urmând să fie prezentat în CSAT şi Parlamentului.
„S-a speculat foarte mult despre faptul că aş fi afirmat că Forţele Navale Române se vor dota cu un submarin şi, desigur, foarte multă lume s-a întrebat: Ce Dumnezeu vrei să faci cu un submarin? Cred că am fost greşit înţeles. Este vorba de trei submarine cu care Forţele Navale Române intenţionează să se doteze pe termen mediu şi lung. Este un alt program major de înzestrare pe care dorim să îl prezentăm în CSAT şi în Parlamentul României pentru a obţine aprobările necesare. Ştiu că poate părea un proiect extrem de ambiţios, dar eu vă spun că este un proiect perfect realizabil şi putem face lucrul acesta într-un şantier naval românesc, aşa cum putem construi şi orice alt tip de navă. Ideea este că suntem în faza în care stabilim parametrii tehnici pentru acest tip de submarin şi, repet, vom merge în faţa CSAT-ului şi a Parlamentului pentru a prezenta un nou program major de înzestrare”, a explicat Fifor.
Pe de altă parte, ministrul Apărării a mai menţionat că, în urma discuţiilor cu şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, şi cu şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrşu, este esenţial ca anul acesta să se încerce demararea unui alt program pentru Forţele Navale Române, respectiv cel privind bateriile de coastă.
„Am identificat resursele financiare şi vom putea demara şi acest program, astfel ca, până la finele anului, să putem deja să intrăm în linie dreaptă şi cu programul de baterii de coastă, de dotare cu rachete anti-navă de care Marina română are atât de mare nevoie”, a mai spus Mihai Fifor, precizând că se intenţionează ca mare parte din banii alocaţi din PIB pentru dotarea şi înzestrarea Armatei să se întoarcă în industria de apărare.
„Armata României şi Guvernul României nu intenţionează să facă shopping cu doi la sută din Produsul Intern Brut. Intenţionăm să întoarcem cât mai mulţi din aceşti bani în industria de apărare românească, o industrie care în urmă cu mai mulţi ani era una dintre cele mai importante industrii din acest domeniu”, a mai declarat Fifor.
Prezent la conferinţă, şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrşu, a explicat care sunt dotările actuale ale Marinei Militare Române şi care sunt perspectivele privind înzestrarea acestora cu nave noi.
„La acest moment, avem ca şi forţe principale trei fregate, pe care dorim să le modernizăm astfel încât pentru proiecţia 2026 să avem trei fregate modernizate. Prin derularea programului major de achiziţie a corvetelor, vom avea patru corvete moderne şi două corvete modernizate. Din punct de vedere al navelor fluviale vom avea trei monitoare care în acest moment sunt în parcurs de re-motorizare, astfel încât vom extinde durata de exploatare pentru următorii 10 - 15 ani, cel puţin. Şi cinci vedete blindate. Toate sunt în derularea acestui program, în acest moment”, a precizat şeful SMFN.
În privinţa submarinului, viceamiralul a explicat că proiecţia pe care o avem pe termen mediu şi lung este completarea submarinului actual cu un alt program de trei submarine de clasă medie, necesare pentru desfăşurarea acţiunilor în Marea Neagră, iar în privinţa navelor purtătoare de rachete în acest moment, în urma modernizării vor rămâne în serviciu cu alt tip de armament reactiv şi cu alţi senzori.
În ceea ce priveşte instalaţiile mobile de rachete de coastă, la acest moment există în dotare patru instalaţii depăşite din punct de vedere moral şi tehnic, „fiind totuşi operative”, potrivit viceamiralui Alexandru Mîrşu.
„Dar vectorul pe care îl folosesc este învechit. Vom avea patru instalaţii mobile de lansare rachete astfel încât să putem acoperi întregul litoral. Nu în ultimul rând, grupul de elicoptere pe care îl vedem extins la o escadrilă de elicoptere”, a mai spus viceamiralul.
Citeşte şi: O familie din judeţul Iaşi primeşte ajutoare sociale de aproape 4.000 de lei. Primar: Nu mi se pare normală situaţia
Citeşte şi: Bărbatul din Iaşi care a încălcat ordinul de protecţie, trimis în judecată sub control judiciar
Citeşte şi: Încă un dosar al DNA clasat | Marian Petrache scapă de orice acuzaţie. Preşedintele CJ Ilfov: Nu trebuie făcute abuzuri. E nevoie de o lege a răspunderii magistraţilor
Citeşte şi: După modelul guvernului Dăncilă şi preşedintele Senatului renunşă la serviciile SPP/ Tăriceanu: Nu e un război, dar e un semnal foarte puternic de neîncredere
Citeşte şi: Un preot şi un director de spital din Galaţi au fost reţinuţi în cazul fraudării asigurărilor de sănătate
Citește pe alephnews.ro: Atacatorul de la Târgul de Crăciun din Germania are o istorie de amenințări legate de acte violente. Medicul a spus că „va efectua acțiuni care atrag atenția și de care oamenii își vor aminti”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
STUDIU. Starea de bine se îmbunătățește atunci când cânți. Care sunt beneficiile muzicii asupra sănătății
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:07
-
astăzi, 10:01
Victor Negrescu: Am securizat pentru 2024 un buget UE record, cu 6% mai mare decât anul acesta