Mihai Ghimpu a primit Cheia Oraşului Bucureşti
Preşedintele interimar al Republicii Molodova, Mihai Ghimpu, a primit, marţi, Cheia Oraşului Bucureşti de la primarul Sorin Oprescu, întrebându-l pe edilul şef al Capitalei dacă poate să înţeleagă că această cheie îi poate deschide toate uşile de acum încolo.
Mihai Ghimpu a primit Cheia Oraşului Bucureşti (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Sunt onorat pentru faptul că deţin Cheia Bucureştiului, pentru că pentru noi Bucureştiul este capitala românilor, având în vedere că avem mulţi români plecaţi care locuiesc pe diferite meleaguri", a spus Mihai Ghimpu după ce a primit de la Sorin Oprescu Cheia Oraşului şi documentul care atestă acest cadou.
Mihai Ghimpu l-a întrebat apoi pe primarul general al Bucureştiului dacă poate să înţeleagă că această cheie îi poate deschide toate uşile de acum încolo.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Preşedintele interimar al Republicii Moldova i-a mulţumit lui Sorin Oprescu pentru sprijinul acordat tinerilor care învaţă în Bucureşti, precum şi pentru căldura cu care au fost primiţi cetăţenii moldoveni care locuiesc în Capitală, precizându-i că "regimul comunist de la Chişinău, timp de opt ani de zile a făcut tot posibilul să-i împrăştie prin toată lumea".
"Îmi doresc ca relaţiile între primarul general al Bucureştiului şi primarul general al Chişinăului să fie foarte bune întrucât Chişinăul are nevoie de Bucureşti şi am fi foarte bucuroşi dacă aţi pune umărul şi dacă ne-aţi da nişte proiecte cu care să ne dezvoltăm", a mai spus Mihai Ghimpu.
Totodată, Mihai Ghimpu a adăugat că pe moldoveni îi doare că atunci când trebuie să meargă la Suceava, Braşov sau Bucureşti sunt nevoiţi să obţină "un cartonaş pe care scrie viză".
Primarul general al Capitalei i-a mulţumit preşedintelui interimar al Republicii Moldova pentru că a acceptat invitaţia municipalităţii, precizându-i că este "deosebit de bucuros" să-l aibă alături la acest important eveniment.
Oprescu i-a mai spus lui Mihai Ghimpu că salută "modul înţelept şi echilibrat" în care, împreună cu partenerii din Alianţa pentru Integrare Europeană, a reuşit să asigure o guvernare bună a Republicii Moldova şi să redeschidă calea dialogului în relaţiile cu statele vecine, în special cu România.
"Avem un potenţial excelent de cooperare între cele două capitale înfrăţite", a adăugat Sorin Oprescu.
După înmânarea Cheii Oraşului, Oprescu i-a spus preşedintelui interimar al Republicii Moldova că speră ca, prin acceptarea acestui cadou să fie de acord să deschidă "împreună poarta către o mai intensă modernizare a comunităţilor noastre, poartă ce va întări şi mai mult legăturile de suflet între locuitorii Chişinăului şi cei ai Bucureştiului".
După ce a primit Cheia Oraşului de la Sorin Oprescu, Mihai Ghimpu l-a invitat pe edilul şef al Capitalei într-o vizită la Chişinău.
Oprescu l-a invitat, la rândul său, pe primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, la Bucureşti, pentru discutarea mai multor proiecte, la această invitaţie preşedintele interimar al Republicii Moldova răspunzând: "Dacă ar fi voia mea, poate să rămână şi o lună la Bucureşti".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO