Viceprimarul localităţii Aninoasa, Mihăiţă Nistor, a declarat că acoperişul blocului care a fost curăţat de zăpadă, sâmbătă, s-a prăbuşit la mai puţin de 24 de ore de la acţiunea de deszăpezire.
„Acoperişul a căzut în podul blocului şi tavanele de la ultimul etaj s-au fisurat. Acum degajăm zăpada din pod ca să nu se topească şi apa să se infiltreze în pereţii blocului„, a spus viceprimarul.
Potrivit acestuia, după ce va fi curăţat podul, în locul acoperişului va fi amplasată o folie de plastic care să protejeze imobilul până luni, când ar trebui să înceapă lucrările de reparaţii.
Nicio persoană nu se afla în blocul afectat, locatarii fiind evacuaţi încă de sâmbătă, când pompierii au fost chemaţi să dea jos zăpada de pe acoperiş şi când s-a constatat că structura de rezistenţă a acestuia este grav afectată.
Sâmbătă, circa 20 de persoane au fost evacuate deoarece acoperişul imobilului în care locuiesc risca să se prăbuşească din cauza stratului gros de zăpadă, pompierii din Petroşani intervenind pentru a da jos zăpada.
Imobilul, aflat în administrarea primăriei din localitate, are o vechime de peste o sută de ani şi nu a beneficiat de reparaţii.