- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.01.2015, 10:54)
- Andrei Dumitrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mihai Şova şi Ingrid Mocanu Popa au fost eliberaţi din funcţiile de la Ministerul de Interne
Secretarul general adjunct al Ministerului Afacerilor Interne, Mihai Şova, şi consiliera ministrului Gabriel Oprea, Ingrid Mocanu Popa, cercetaţi de procurorii DNA, au fost eliberaţi din funcţii, iar certificatele ORNISS în baza cărora au avut acces la informaţii clasificate le-au fost retrase.
Urmărește
2118 afișări
Mihai Şova şi Ingrid Mocanu Popa au fost eliberaţi din funcţiile de la Ministerul de Interne (Imagine: Dragos Savu/Mediafax Foto)
Mihai Şova a fost eliberat din funcţie joi, prin decizie a premierului Victor Ponta, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, se arată într-un comunicat de presă al MAI, transmis vineri agenţiei MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
De asemenea, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, începând de joi a încetat detaşarea lui Ingrid Mocanu Popa la MAI. Aceasta fusese detaşată la MAI de la Ministerul Justiţiei în 2013.
În condiţiile în care Mihai Şova şi Ingrid Mocanu Popa sunt urmăriţi penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) a dispus să le fie retrase celor doi autorizaţiile de acces la informaţii clasificate.
"În aceste condiţii, cei doi angajaţi ai MAI nu îşi mai pot îndeplini atribuţiile prevăzute în funcţiile pe care le-au deţinut până la data de 15 ianuarie 2015", a precizat sursa citată.
Ingrid Mocanu Popa şi Mihai Şova sunt urmăriţi pentru că au fotocopiat documente cu informaţii nepublice pentru a obţine foloase şi au luat informaţii din documente ale DNA care priveau două dosare. Cei doi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (opt acte materiale).
Procurorii DNA arată, în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale, că în zilele de 30 octombrie, 5, 6, 7, 10, 12 noiembrie 2014 şi 7 ianuarie 2015, Ingrid Mocanu Popa, consilier al ministrului Afacerilor Interne, i-a permis accesul secretarului general adjunct al MAI Mihai Şova la documente care conţineau informaţii nedestinate publicităţii şi la care acesta nu avea acces, conform atribuţiilor de serviciu, pe care cei doi, ulterior, le-au fotocopiat, pentru a obţine foloase necuvenite.
"De asemenea, urmărind acelaşi scop, în data de 14.01.2015, suspecta Popa-Mocanu Ingrid-Luciana i-a facilitat accesul suspectului Şova Mihai la documente confidenţiale, emise de către Direcţia Naţională Anticorupţie, care priveau două dosare penale aflate în curs de instrumentare", au scris anchetatorii în documentul citat.
Ingrid Mocanu Popa şi Mihai Şova au fost duşi miercuri la DNA, în urma unor percheziţii în birourile lor din Ministerul Afacerilor Interne şi la locuinţele acestora. Aceştia au fost lăsaţi să plece de la DNA, în noaptea de miercuri spre joi, după ce procurorii le-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile din dosar.
Ingrid Mocanu Popa a fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor din iunie 2008 până în martie 2009, fiind eliberată atunci din funcţie prin decizie a premierului Emil Boc. Ea a fost detaşată la ANRP de la Ministerul Justiţiei, în decembrie 2007, unde până în iunie 2008 a ocupat funcţia de director al Direcţiei pentru coordonarea şi controlul legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare.
Consiliera ministrului Gabriel Oprea, detaşată la MAI, este angajată la Ministerul de Justiţie din octombrie 1998, în urma promovării examenului de admitere în magistratură, şi a lucrat la Direcţia Juridică până în 2005, apoi la Direcţia Elaborare Acte Normative, până în decembrie 2007, când a fost detaşată la ANRP. În perioada în care a fost vicepreşedinte ANRP, Ingrid Mocanu Popa a coordonat Direcţia pentru controlul legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare, având rang de subsecretar de stat.
Potrivit declaraţiei sale de avere, Ingrid Mocanu Popa are patru terenuri intravilane, trei în judeţul Ilfov şi unul în judeţul Braşov.
Primul teren intravilan, de 1.500 metri pătraţi, l-a cumpărat în 2005 împreună cu Mocanu Florin, fiecare dintre ei având câte 50 la sută din suprafaţă. Un an mai târziu, soţul său, Popa Mocanu Iuliu, a cumpărat un alt teren intravilan, de 500 metri pătraţi, în oraşul Zărneşti, judeţul Braşov. În anul 2007, Ingrid Mocanu Popa şi Mocanu Florin au achiziţionat un alt teren de 500 metri pătraţi, în comuna Bragadiru, iar în 2008 ea a cumpărat încă 500 de metri pătraţi de teren intravilan în comuna Domneşti.
Ingrid Mocanu Popa are un autotursim Mitsubishi Outlander, dobândit prin exercitarea dreptului de opţiune de cumpărare în urma încheierii unui contract de leasing în 2009.
Din declaraţia de avere, mai reiese că ea nu deţine apartamente, case de locuit, case de vacanţă sau spaţii comerciale.
Totodată, în declaraţia de avere nu apar trecute bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică care să depăşească 5.000 de euro şi nici bunuri mobile a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare şi bunuri înstrăinate în ultimele 12 luni.
Popa a trecut în declaraţia de avere trei carduri de credit în valoare de 41.700 de lei şi un depozit de 4.800 de lei. Ea a mai notat că are un credit deschis în anul 2007 scadent în anul 2015, la momentul completării declaraţiei având de returnat încă 1.700 de euro.
Ingrid Mocanu Popa a încasat în anul 2012 venituri salariale în valoare de 134.990 de lei, din care 128.781 de la Ministerul Justiţiei, 4.463 de la Universitatea Bucureşti pentru activitate didactică şi 1.746 de lei pentru formare profesională şi drepturi de autor.
Mihai Şova a fost secretar general adjunct în Ministerul Afacerilor Interne din mai 2014, anterior el fiind secretar general al Ministerului Apărării Naţionale şi consilier parlamentar, la Comisia pentru apărare din Senat.
Potrivit declaraţiei de avere depuse anul trecut, Mihai Şova nu deţine terenuri şi nici alte imobile, ci doar un autoturism Mercedes, fabricat în anul 2007.
În plus, acesta susţine că nu deţine bunuri de valoare şi nici nu are depozite bancare a căror valoare totală depăşeşte 5.000 de euro.
Mihai Şova arată în declaraţia de avere că a contractat de la Bancpost, în anul 2008, un credit în valoare de 44.544 de lei.
Acesta a declarat că în 2013 a obţinut, din salariu, un venit anual în valoare de 92.158 de lei.
Citește pe alephnews.ro: Fostul general al Ucrainei a declarat că „al treilea război mondial a început oficial”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei ca răspuns la loviturile asupra teritoriului rus cu rachete americane și britanice
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36