- Home
- Social
- SUCEAVA, (24.06.2012, 13:10)
- Andreea Unturica , Tibi Bujdei ,
Mii de credincioşi au participat Sf. Liturghie oficiată la Mănăstirea "Sf. Ioan cel Nou de la Suceva", de hram
Mii de credincioşi participă, duminică, la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea "Sf. Ioan cel Nou de la Suceava" cu prilejul Hramului mănăstirii de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Pimen Suceveanul şi IPS Teodosie Tomitanul.

Mii de credincioşi au participat Sf. Liturghie oficiată la Mănăstirea "Sf. Ioan cel Nou de la Suceva", de hram (Imagine: Arhiva: MediafaxFoto)
La racla cu moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, scoasă de sâmbătă dimineaţă într-un baldachin în curtea mănăstirii, a fost un flux continuu de pelerini care s-au închinat pentru sănătate şi iertarea păcatelor.
Potrivit tradiţiei, în noaptea dinaintea acestei sărbători, sute de maramureşeni au dormit sub zidurile mănăstirii. La slujba religioasă asistă preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, şi primarul Sucevei, Ion Lungu.
Autorităţile locale au amenajat un cort de prim-ajutor, iar voluntari ai Crucii Roşii din Suceava au distribuit apă participanţilor la slujba religioasă.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a oferit pelerinilor cinci mii de porţii de sarmale şi de sticle cu apă.
După oficierea Sfintei Liturghii, racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava va fi purtată pe străzile municipiului într-o procesiune ce va include principalele biserici din municipiu.
Sfântul Ioan cel Nou este protectorul municipiului Suceava, iar domnitorul Alexandru Cel Bun a adus în anul 1402 moaştele Sfântului la Suceava.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe