MII de deţinuţi şi-au exprimat intenţia, în scris, că vor să voteze duminică

Publicat: 24 05. 2019, 18:36
Actualizat: 24 02. 2022, 03:17

În cadrul centrelor de detenţie ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) se află 20.403 de deţinuţi şi 17.960 dintre aceştia au drept de vot. Potrivit ANP, 15.652 de persoane private de libertate şi-au exprimat intenţia, în scris, de a vota la alegerile pentru europarlamentare şi 15.271 vor să voteze pentru referendum.

„Alegătorii deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, votează prin intermediul urnei speciale”, transmite ANP, printr-un comunicat de presă.

În acest sens, la nivelul unităţilor subordonate din cadrul ANP, au fost dispuse următoarele măsuri: identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot şi informarea acestora cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale; informarea cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea dreptului de vot; depunerea diligenţelor necesare eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu posedă sau reschimbării celor al căror termen de valabilitate este expirat; depunerea listelor nominale, împreună cu cererile, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deeţinere; stabilirea şi amenajarea unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, ţinându-se seama de numărul aproximativ al persoanelor private de libertate participante la alegeri.

Duminică vor avea loc alegerile europarlamentare, organizate în acelaşi timp cu referendumul pentru justiţie, cetăţenii urmând să voteze în aceleaşi secţii, pe buletine separate.