Prima pagină » Social » ADMITERE LICEU 2018: Medii de admitere sub 5, în peste 30 de licee din Capitală

ADMITERE LICEU 2018: Medii de admitere sub 5, în peste 30 de licee din Capitală

În timp ce la liceele de elită din Capitală, ultima medie de admitere a depăşit 9,70, în peste 30 de astfel de unităţi de învăţământ s-a intrat şi cu media sub 5, cea mai mică fiind 2,03, potrivit unui raport al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
ADMITERE LICEU 2018: Medii de admitere sub 5, în peste 30 de licee din Capitală
Daniela Timofti
21 iul. 2018, 09:50, Social

La 32 de licee din Capitală, ultima medie de admitere în învăţământul liceal de stat a fost sub 5. De asemenea, la 17 licee din Capitală s-a intrat chiar şi cu medii între 2 şi 3, cea mai mică fiind pe lista Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” – 2,03, înregistrată la profilul Tehnic.

La 21 de licee au fost admişi elevi cu media între 3 şi 4, iar la 16 licee din Capitală ultima medie de admitere a fost între 4 şi 5.

Potrivit raportului Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, cea mai mică medie de admitere de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” a fost de 9,77, şi s-a înregistrat la profilul Real, specializarea Matematică-Informatică. Această notă se află în topul ultimelor medii de admitere la liceele din Capitală.

De asemenea, următorul liceu cu medii mari este Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, unde s-a înregistrat 9,76 ca fiind ultima notă de admitere, tot la specializarea Matematică-Informatică.

A două etapă de admitere, dedicată absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în prima etapă, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior, va avea loc pe 7 septembrie.