- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mii de profesori protestează în centrul Capitalei. Au transmis condoleanţe lui Băsescu şi au cântat imnul naţional
Liderii FSLI au adresat un mesaj de condoleanţe preşedintelui Traian Băsescu, iar apoi cele aproximativ 5.000 de cadre didactice care protestează în Piaţa Victoriei au intonat în cor imnul naţional.
Mii de profesori protestează în centrul Capitalei. Au transmis condoleanţe lui Băsescu şi au cântat imnul naţional (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Arhiva Mediafax Foto)
Tonul imnului a fost dat de un copil care avea prinsă pe haină o foaie pe care scria "Trăim fără educaţie", mesaj însoţit de multe semne de întrebare.
Liderul FSLI, Aurel Cornea, s-a adresat celor prezenţi în Piaţa Victoriei, spunându-le că mesajul pe care vor să-l transmită profesorii, marţi, în stradă, este de a salva şcoala românească şi de face din ea una de calitate cu care "toţi să ne mândrim".
'Am ieşit azi (marţi - n.r) în stradă pentru că ne aflăm într-o stare de disperare. Salariaţii din învăţământ sunt umiliţi şi marginalizaţi de o putere coruptă care-şi cunoaşte doar interesele de clan, iar noi spunem azi că asa nu se mai poate", a fost mesajul lui Cornea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Rezultate alegeri prezidenţiale pe judeţe. Fiefuri PNL, câştigate de Călin Georgescu. Ciolacu are 16 judeţe, Lasconi - Capitala şi 4 judeţe
-
Rezultate parţiale: Georgescu, în continuare pe primul loc. Luptă strânsă între Ciolacu şi Lasconi
-
Timiş. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I. Cu cine au votat timişenii
Liderul FSLI a amintit, în discursul său, situaţia părinţilor cărora nu li se oferă posbilitatea de a avea şanse egale la educaţie pentru copiii lor care învaţă după manuale învechite şi roase de timp.
Sindicaliştii strigă "Jos Guvernul", ei având pancarte pe care scrie "Să muriţi bine", "Urlă foamea-n noi", "Ardealul nu vă vrea".
Pe de altă parte, ministrul Muncii, Ioan-Nelu Botiş i-a invitat, marţi, de la ora 13.40, la sediul MMFSP, pe reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Învǎţǎmant Spiru Haret, ai Federaţiei Educaţiei Naţionale şi ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învǎţǎmant pentru prezentarea revendicǎrilor şi continuarea dialogului pe baza acestora.
Cadrele didactice care s-au adunat în Piaţa Victoriei au adus la protest o catedră şi un scaun vechi, precum şi două table în care sunt trecute note pentru premierul Emil Boc şi ministrul Daniel Funeriu, ambii fiind menţionaţi ca "repetenţi" legat de măsurile luate.
Conform menţiunilor pe pe tabla pe care este notată activitatea premierului Emil Boc, acesta "a primit" 2 la legea salarizării, 3 la finanţarea învăţământului, 1 la aplicarea Legii 221, 2 la legea pensiilor, 1 la măsurile anticriză. În raport cu aceste note, premierul este declarat "repetent" de către sindicalişti.
Pe ministrul Funeriu, dascălii l-au notat cu 4 la reforma învăţământului, 2 la legea educaţiei, 2 la calitatea în educaţie, 2 la programele şcolare, 1 la dialog social, rezultâtdn astfel acelaţi "statut" de "repetent".
Aproximativ 5.000 de sindicalişti ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) s-au adunat în Piaţa Victoriei, unde vor protesta cerând salarii decente, oprirea disponibilizărilor, dar şi investiţii în şcoli.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO