- Home
- Social
- CONSTANŢA, (19.10.2015, 15:14)
- Cătălin Legănel
Militari din Forţele Navale Române participă la două exerciţii internaţionale conduse de Turcia
Militari ai Forţelor Navale Române vor participa, timp de o săptămână, la două exerciţii navale multinaţionale coordonate de Turcia, planificate a se desfăşura concomitent în mai multe zone din Marea Mediterană şi din nordul Mării Egee, unul dintre exerciţii vizând combaterea imigraţiei clandestine.

Militari din Forţele Navale Române participă la două exerciţii internaţionale conduse de Turcia
Potrivit Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), în perioada 21-28 octombrie, corveta "Contraamiral Horia Macellariu" participă la Exerciţiul multinaţional de securitate maritimă MARSEC 2015, care se va desfăşura în partea de est a Mării Mediterane şi în apele teritoriale ale Turciei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Militarii vor executa misiuni specifice de luptă împotriva imigraţiei clandestine şi a traficului ilegal pe mare, precum şi exerciţii de evacuare medicală. Nava este comandată de căpitan-comandorul Mihai Dănilă şi are un echipaj alcătuit din 89 de marinari.
Exerciţiul multinaţional MARSEC 15 este coordonat de Centrul de Excelenţă în Domeniul Securităţii Maritime al Forţelor Navale din Turcia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Conform datelor prezentate de SMFN, această aplicaţie răspunde situaţiei tensionate din Orientul Mijlociu, în care s-a accelerat fenomenul de migraţie clandestină. La exerciţiu participă nave şi ambarcaţiuni militare din Turcia, Qatar, România şi SUA, precum şi nave şi ambarcaţiuni civile care aparţin unor structuri de stat din Turcia.
Al doilea exerciţiu multinaţional la care participă marinarii militari români este NUSRET 15, exerciţiu în cadrul căruia dragorul maritim "Sublocotenent Alexandru Axente" va executa misiuni specifice luptei împotriva minelor marine, în apele teritoriale ale Turciei şi zona de nord a Mării Egee. Nava este comandată de locotenent-comandorul Codrin Misăraş şi are la bord un echipaj alcătuit din 68 de marinari şi o grupă de scafandri specializaţi în acţiuni de minare-deminare (EOD).
Exerciţiul multinaţional NUSRET 15 este organizat tot de Forţele Navale Turce, în zona Golfului Saros, din nordul Mării Egee. La acesta participă nave dragoare de mine, nave vânătoare de mine şi scafandri specializaţi în acţiuni de minare-deminare (EOD) din Bulgaria, Grecia, România, SUA şi Turcia.
Cele două nave militare româneşti au părăsit deja România, sâmbătă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe