„În premieră, nouă militari veterani răniţi în Afganistan care erau în stare extrem de gravă în momentul evacuării medicale au revenit în acest teatru de operaţii pentru a se întâlni cu colegii lor aflaţi în prezent în misiune dar, mai ales, pentru a se putea întoarce din nou acasă conştienţi şi mândri că, în final, şi-au încheiat misiunea. Oficialii şi veteranii au avut discuţii cu militarii, au luat parte la pregătirea unei misiuni de luptă şi au vizitat spitalul de tip ROLIII din Kandahar”, transmite Ministerul Apărării Naţionale.
În prezent, în misiuni internaţionale sunt 780 de militari, dintre care 629 în Afganistan. Armata României a pierdut în teatrele de operaţii 28 de militari, iar peste 180 au fost răniţi, precizează MApN
Vizita a avut loc cu ocazia Zilei Armatei Române, care se sărbătoreşte pe 25 octombrie. Pe aceasta data, în 1944, Armata României a încheiat cu succes campania de eliberare a teritoriului naţional, la care au participat peste 520.000 de militari, dintre care 58.330 au fost ucişi, răniţi sau declaraţi dispăruţi. Unităţile româneşti au continuat să ducă acţiuni militare pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la victoria obţinută la 9 mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
Citeşte şi: Anchetă în cazul educatoarei din Vrancea, filmată în timp ce lovea copiii în clasă. Inspectorii solicită ca educatoarea să nu mai profeseze în timpul verificărilor – VIDEO
Citeşte şi: Peste o sută de copii de la o grădiniţă din Calafat sunt testaţi de medici, după ce o îngrijitoare a fost diagnosticată cu TBC
Citeşte şi: Cluj: Şase persoane, între care trei copii, intoxicate cu gaz metan au fost transportate la spital
Citeşte şi: Oana Mizil, condamnată definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese
Citeşte şi: Cel mai mare scandal de spionaj: Directorul Black Cube le-a spus procurorilor DIICOT cum au fost implicate preşedinţia şi serviciile în operaţiune