- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Militaru: Reducerea normei de hrană, doar pentru iunie, pierderea va fi recuperată integral în iulie
Reducerea normei de hrană cu 550 de lei se face doar în iunie, iar această pierdere va fi recuperată integral în iulie, măsura fiind luată pentru încadrarea în prevederile bugetare pentru semestrul întâi al acestui an, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) a precizat că poliţiştii trebuie să înţeleagă că nu se taie salariile, ci este vorba de o diminuare temporară a unor drepturi salariale, respectiv a normei de hrană, şi doar pentru luna iunie.
Marius Militaru a precizat că, potrivit documentului întocmit de Direcţia Financiară din cadrul MAI şi transmis structurilor din teritoriu, norma de hrană va fi diminuată de la aproximativ 700 de lei la 130 de lei în luna iunie.
Militaru a precizat că măsura a fost luată pentru încadrarea în Legea bugetului şi în prevederile bugetare pentru semestrul întâi al acestui an.
Întrebat dacă decizia de a reduce norma de hrană are legătură cu faptul că parlamentarii nu au aprobat proiectul de lege privind disponibilizările din MAI pentru încadrarea în bugetul aprobat al ministerului pentru 2011, Militaru a răspuns afirmativ. El a precizat însă că procesul de disponibilizări continuă.
El a reafirmat că nu vor fi tăiate salariile angajaţilor MAI, iar diminuarea temporară a drepturilor salariale din luna iunie va fi recuperată integral în iulie.
Liderul Sindicatului "Pro Lex", Vasile Lincu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că reducerea normei de hrană va afecta peste 100.000 de persoane, adică pe toţi angajaţii MAI.
Potrivit lui Lincu, în documentul întocmit de Direcţia Financiară din MAI se arată că norma de hrană va fi redusă de la 720 la 130 de lei în luna iunie, fără a se specifica ce urmează să se întâmple din luna următoare.
Lincu a precizat că, după această diminuare a veniturilor, un poliţist va câştiga între 800 şi 1.200 de lei lunar.
"Dincolo de efectele neacordării normei de hrană cuvenite pentru luna iunie, apreciem că măsura are rolul de a testa gradul de suportabilitate al poliţistului român ameninţat cu destituirea", a spus Lincu.
La rândul său, secretarul general al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Toader Paraschiv, a susţinut că norma de hrană era o măsură compensatorie acordată poliţiştilor de mai mult timp.
Potrivit lui Paraschiv reducerea normei de hrană duce la o diminuare a veniturilor cu aproximativ 30%.
Liderul SNPPC a adăugat că poliţiştii vor declanşa proteste, primele acţiuni care ar putea avea loc de săptămâna viitoare fiind de pichetare a prefecturilor.
Premierul Emil Boc a solicitat Corpului de Control să efectueze o anchetă la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), legată inclusiv de modul de calcul al salariilor pentru unii angajaţi. Acest control a fost demarat din 19 mai.
Ministrul Traian Igaş le-a cerut, miercuri, şefilor de structuri organigramele instituţiilor pe care le conduc, pentru a face o analiză şi a vedea unde se pot restructura posturi.
Igaş a mai spus că o soluţie la continuarea restructurărilor din MAI este şi desfiinţarea câtorva mii de posturi nebugetate.
Ministrul Traian Igaş declara, marţi, că restructurarea MAI trebuie făcută neapărat, întrucât în caz contrar există riscul să nu mai poată fi plătite în integralitate salariile celor angajaţi în structurile MAI. Acesta a precizat că restructurările ar fi trebuit făcute de mulţi ani şi că lipsa reorganizării a condus la situaţia în care România are cu o sută de poliţişti la 100.000 de locuitori, peste media europeană.
Întrebat dacă mai sunt suficienţi bani pentru plata angajaţilor din structurile MAI de la 1 iulie, ministrul a evitat să dea un răspuns exact, susţinând că nu doreşte să discute despre cifre şi că în momentul când va anunţa numărul celor care vor fi disponibilizaţi va oferi toate detaliile legate de acest aspect.
Traian Igaş declara, luni, la Guvern, că angajaţii MAI vor primi în luna decembrie salarii reduse cu 30 la sută dacă programul de disponibilizare a poliţiştilor nu va fi derulat.
Camera Deputaţilor nu a adoptat proiectul de lege privind disponibilizările din MAI, anterior proiectul fiind respins de Senat.
Proiectul privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat al MAI pe anul 2011 prevedea că numărul de posturi ocupate de poliţişti, cadre militare în activitate, soldaţi şi gradaţi voluntari, preoţi militari, funcţionari publici şi personalul contractual din MAI se va reduce la nivelul ordonatorilor de credite astfel încât să asigure, pentru 2011, încadrarea în cheltuielile bugetare şi în numărul maxim de posturi aprobate.
Bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru acest an este de aproximativ 1,7 miliarde de euro, respectiv 1,38% din PIB, acesta prevăzând, totodată, disponibilizarea a 18.000 de angajaţi în 2011, în două etape.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
CNSAS: Un candidat pentru Senat din partea SOS, identificat că a colaborat cu Securitatea
-
Războiul din Ucraina, ziua 1009. Explozii auzite joi dimineaţa în Odesa şi Kropyvnytskyi / SUA îndeamnă Ucraina să reducă vârsta de recrutare la 18 ani pe fondul lipsei de trupe
-
Grindeanu: Candidatul nostru nu vrea să câştige alegerile la masa verde
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO