Militarul mort în Afganistan plecase în misiune în pofida stăruinţelor familiei de a rămâne acasă

Militarul mort, marţi, în Afganistan era din Craiova, iar apropiaţi ai familiei acestuia afirmă că tânărul plecase în misiune din pasiune pentru meseria sa, deşi părinţii îi ceruseră să rămână acasă pentru că aveau o situaţie materială bună.

Urmărește
447 afișări
Imaginea articolului Militarul mort în Afganistan plecase în misiune în pofida stăruinţelor familiei de a rămâne acasă

Militarul mort în Afganistan plecase în misiune în pofida stăruinţelor familiei de a rămâne acasă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Părinţii caporalului Cătălin-Ionel Marinescu (28 de ani) au fost anunţaţi, marţi dimineaţă, de către doi colegi de la Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab" că fiul lor a murit în Afganistan în timp ce participa la o acţiune pe autostrada A1, în Provincia Zabul.

Georgel Burada, vecin al familiei Marinescu, spune că militarul craiovean şi-a dorit foarte mult să plece în misiune în Afganistan, fiind dedicat meseriei.

"Eu am vorbit acum patru luni cu el. Să ştiţi că nu a plecat de acasă pentru că avea probleme financiare. Chiar nu avea. Nu avea rate la bănci. Iubea această meserie. Acum voia să-şi facă şi el o familie, că era tânăr", a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Georgel Burada.

El a spus că părinţii au încercat să-l convingă pe tânăr să nu participe la misiunea din Afganistan, cerându-i să rămână acasă pentru a nu-i lăsa singuri.

"Situaţia lor materială este destul de bună. Ştiu că şi înainte de a merge în Afganistan părinţii au tot încercat să-l convingă să rămână în ţară, să nu-i lase singuri. De la început au fost împotriva deciziei de a merge la luptă. Nu l-au convins. Cătălin era un militar dedicat", a mai afirmat Burada.

Potrivit acestuia, caporalul Cătălin-Ionuţ Marinescu mai are o soră, angajată în cadrul Poliţiei Capitalei.

Caporalul Cătălin Ionel Marinescu din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab" a murit, marţi, în timpul unei misiuni în provincia Zabul din Afganistan, în timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1.

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Cătălin-Ionel Marinescu.

Acesta este al doilea militar român al Batalionului 26 "Neagoe Basarab" care îşi pierde viaţa în teatrul de operaţiuni din Afganistan în ultima săptămână.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici