Minerii de la Petrila nu au început lucrul

Minerii de la Exploatarea Minieră Petrila nu vor începe activitatea în subteran până cel mai devreme la jumătatea acestei săptămâni, după ce oficialii companiei au decis să suplimenteze măsurile de protecție în mină.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului Minerii de la Petrila nu au început lucrul

Minerii de la Petrila nu au început lucrul (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu știu exact ziua când se va intra la lucru, dar deja am reușit să facem o stare de securitate și lucrările pe care ni le-am propus pentru programul de lucru. Urmează să facem lucrări de izolare suplimentare tocmai pentru ca oamenii să nu aibă nicio grijă în a intra în subteran", a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, directorul general al Companiei Naţionale a Huilei (CNH), Daniel Surulescu.

Directorul de Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul CNH, Petru Drăgoescu, a declarat, la rândul său, pentru corespondentul MEDIAFAX, că amânarea începerii activității este cauzată de măsurile care trebuie luate pentru securizarea zonei.

"Întârziem câteva zile cu începerea lucrului, dar asta pentru că oamenii trebuie să fie în siguranță deplină când se reîntorc la șut", a spus Drăgoescu.

Directorul general adjunct al Companiei Naționale a Huilei Petroșani și actual director al minei Petrila, Constantin Jujan, a spus că, în timp ce se efectuau, la sfârșitul săptămânii trecute, lucrările de izolare, în spațiul izolat s-a auzit un zgomot, ceea ce i-a determinat pe specialiști să se retragă pentru o perioadă de 36 de ore.

"Se lucrează la niște măsuri în plus de siguranță, de etanșare a acestei lucrări. Facem niște diguri suplimentare, cu ajutorul salvatorilor minieri de la Stația Centrală de Salvare Minieră și de la Vulcan și de la Lupeni. După finalizarea acestor lucrări, se va face un control în subteran de către o echipă care va verifica dacă sunt întrunite toate condițiile de securitate a muncii", a declarat Jujan.

Două explozii au avut loc, sâmbătă, 15 noiembrie, în mina Petrila. În urma deflagraţiilor, 12 mineri şi salvatori au murit, iar alţi 14 au fost răniţi. Numarul victimelor a urcat la 13, luni, 24 noiembrie, când unul din cei trei mineri de la Petrila internaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală a decedat.

Comisia de anchetă formată din patru procurori specializaţi în astfel de cazuri, doi ofiţeri de la IGPR, doi judiciarişti din IPJ Hunedoara, specialiştii din cadrul ITM şi cei ai Institutului Naţional de Securitate Minieră - INSEMEX a început în urmă cu o spătămână audierile în acest caz, fiind luate declaraţii de la minerii care au lucrat în data de 15 noiembrie în abatajul respectiv, în schimbul I, precum şi de la mineri care au lucrat în alte zile în acel abataj, de la fosta conducere a minei Petrila şi de la salvatorii minieri care au intrat sâmbătă în subteran.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici