Prima pagină » Social » Minerii de la Uricani, unde a avut loc o explozie la începutul lunii februarie, reîncep marţi munca

Minerii de la Uricani, unde a avut loc o explozie la începutul lunii februarie, reîncep marţi munca

Minerii de la Exploatarea Minieră Uricani, unde a fost sistată activitatea de extracţie a cărbunelui după ce, la începutul lunii februarie, au avut loc două explozii, în prima deflagraţie murind cinci oameni, vor reveni la serviciu începând de marţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
28 feb. 2011, 16:08, Social

Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale a Huilei (CNH), în urma unui control amănunţit al tuturor lucrărilor miniere din subteranul E.M.Uricani, derulat în cursul zilei de luni, conducerea exploatării a decis reluarea activităţii începând din 1 martie.

„În perioada următoare, în baza unui program de lucru intens, de şase zile pe săptămână, activitatea exploatării se va concentra pe recondiţionarea lucrărilor miniere afectate de deflagraţiile produse în 5 februarie”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de CNH.

Totodată, până la redeschiderea lucrărilor miniere compromise, o parte a personalului direct productiv de la E.M. Uricani (91 de persoane) va fi delegat la Exploatarea Minieră Lupeni, începând din 1 martie.

În urma celor două explozii produse în 5 februarie, prima cauzând moartea a cinci persoane, activitatea în cadrul E.M. Uricani a fost sistată, excepţie făcând doar acele operaţiuni legate de desfăşurarea programului de lichidare a avariei.

Reprezentanţii CNH precizează că, în perioada scursă de la explozii, salariaţii E.M. Uricani au beneficiat, în intervalul 7-18 februarie, de indemnizaţie plătită cu sută la sută din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat şi de sporul de vechime negociat, iar din 21 februarie până luni, inclusiv, au fost pontaţi în concediu de odihnă.