- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (15.11.2012, 15:28)
- Cristian Fierbinteanu
Ministerul Apărării: Comisia Europeană şi FMI spun că trebuie îndreptate lucrurile în cazul pensiilor militare calculate greşit
Condiţia ca pensiile speciale ale militarilor să nu depăşească 350 de lei nu a fost luată în discuţie la întâlnirile cu reprezentanţi ai FMI şi CE, susţine MApN, precizând că oficialii celor două organisme au spus că trebuie îndreptate lucrurile în cazul pensiilor militare calculate gresit.
Urmărește
677 afișări
Ministerul Apărării: Comisia Europeană şi FMI spun că trebuie îndreptate lucrurile în cazul pensiilor militare calculate greşit (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)
"Referitor la informaţiile potrivit cărora una dintre condiţiile FMI ar fi ca pensiile speciale ale militarilor să nu depăşească 350 de lei, Biroul de presă al M.Ap.N. este împuternicit să facă următoarele precizări: La discuţiile cu reprezentanţii FMI şi ai CE, la care a participat şi ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobritoiu, nu a fost niciodată luată în discuţie condiţia ca pensiile militare să nu depăşească 350 de lei. Mai mult, oficialii celor două organisme internaţionale au precizat că trebuie îndreptate lucrurile în cazul pensiilor militare care au fost calculate gresit", se arată într-un comunicat MApN remis agenţiei MEDIAFAX.
Ministrul Apărării consideră că "pensionarii militari care şi-au slujit ţara cu onestitate, cu credinţă şi cu onoare şi, independent de voinţa lor, s-au văzut puşi peste noapte în situaţia reducerii veniturilor ce li se cuveneau pe drept, nu trebuie să fie manipulaţi sau să devină victime ale dezinformării".
"Pensiile militare au fost recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale OUG nr. 1/2011, acte normative care, de altfel, au bulversat sistemul pensiilor militare, au creat mari nedreptăţi şi în loc să aducă economii la buget au crescut cheltuielile cu aproximativ 30 la sută", a apreciat ministrul Dobriţoiu, citat în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
"Revenirea pensiilor diminuate la cuantumul pensiilor din decembrie 2010 este un act reparatoriu, dar astfel de măsuri nu pot fi luate decât după luarea în calcul a tuturor posibilelor implicaţii şi, mai ales, fără să afecteze în vreun fel angajamentele luate de ţară în domeniul fiscal-bugetar", se mai arată în comunicatul MApN.
Citeşte şi:
Guvernul vrea să revină la pensiile militare dinaintea recalculării doar pentru cele scăzute. FMI nu este de acord
Guvernul a cerut FMI să revină la pensiile vechi pentru militarii care au înregistrat scăderi de venituri în urma recalculării aplicate începând din 2010, dar nu şi la pensiile care au crescut în urma recalculării, adică peste 90% dintre acestea, propunere respinsă de experţii internaţionali.
"După aplicarea noului sistem de calcul, majoritatea pensiilor speciale au crescut, cam peste 90% din acestea. Au fost însă şi cazuri în care unele pensii au scăzut, prin aplicarea aceluiaşi sistem. FMI a spus că revenirea la nivelul anterior pentru unele pensii ar însemna şi scăderea pensiilor pentru cei care au beneficiat de pe urma recalculării, şi care sunt mai mulţi. Recalcularea s-a făcut pe baza unor criterii stabilite prin lege şi este greu de reversat doar pentru unii, chiar dacă se înţeleg raţiunile electorale", au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate discuţiilor.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Orașul din România în care va ninge 3 zile neîncetat, începând chiar de astăzi. Prognoza meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe