Prima pagină » Social » Constanţa: Ginerele lui Sandu Anghel va fi judecat în arest la domiciliu

Constanţa: Ginerele lui Sandu Anghel va fi judecat în arest la domiciliu

Marius Constantin, ginerele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, suspectat de şantajarea lui Mircea Băsescu alături de alţi patru membri ai familiei, va fi judecat în arest la domiciliu, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanţa, hotărârea fiind definitivă.
Constanţa: Ginerele lui Sandu Anghel va fi judecat în arest la domiciliu
Cosmin Vaideanu
29 apr. 2015, 18:48, Social

În 22 aprilie, Tribunalul Constanţa a respins cererea lui Marius Constantin de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar, astfel că măsura a fost contestată la instanţa superioară, iar Curtea de Apel Constanţa a hotărât, miercuri, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru următoarele 60 de zile, în cazul lui Marius Constantin, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pe durata arestului la domiciliu, Marius Constantin are obligaţia să nu părăsească locuinţa fără acordul magistraţilor, să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat, să nu comunice cu Mircea Băsescu, cu Marian Căpăţână sau familiile acestora. În cazul în care aceste obligaţii sunt încălcate, atunci măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu arestul preventiv.

Decizia de miercuri a Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

Marius Constantin se afla în arest preventiv din 30 mai 2014.

Soţia lui Bercea Mondial, doi fii ai acestuia, Florin şi Grinică Ion Anghel, precum şi fiica şi ginerele lui Sandu Anghel, au fost trimişi în judecată de către procurorii anticorupţie din Constanţa, fiind acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor constănţeni, în 1 noiembrie 2013, Florin Anghel i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea în presă a unor informaţii compromităţoare, de corupţie, în care ar fi fost implicat acesta şi familia sa.

În 26 martie 2014, Florin Anghel, împreună cu mama sa, Fănica, l-au ameninţat şi pe Marian Căpăţână, martor în dosar, pentru a-l determina să dea suma de 280.000 de euro sau să îşi transfere averea în proprietatea lor. Ulterior, în 26 mai şi 29 mai, fiica lui Bercea, Izaura Anghel, concubinul acesteia, Marius Constantin, şi fratele minor al femeii, Grinică Ion Anghel, au mers din nou la Mircea Băsescu, cu aceleaşi ameninţări despre pretinsa implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a-l determina să îi dea cei 280.000 de euro.

Conform sursei citate, în 29 mai, cei trei au primit 10.000 de euro de la Mircea Băsescu, fiind prinşi în flagrant de procurorii anticorupţie.

Următorul termen pe fond în acest dosar va avea loc pe 19 mai.