„Conform ultimelor informații obținute de echipa consulară mobilă prezentă la fața locului, în urma operațiunilor de descarcerare s-a constatat că numărul persoanelor decedate este de nouă. Până în prezent, s-a stabilit că patru persoane decedate sunt de cetățenie română, existând indicii că și restul victimelor ar fi cetățeni români, însă procedura de identificare se află încă în curs de desfășurare și se derulează cu dificultate, dată fiind gravitatea accidentului”, anunță Ministerul Afacerilor Externe, printr-un comunicat de presă remis marți seară MEDIAFAX.
Trupurile neînsuflețite vor fi transportate la morgă pentru efectuarea autopsiei și a analizelor pe bază de ADN.
MAE a cerut autorităților române competente identificarea şi înştiinţarea familiilor din ţară ale persoanelor decedate în urma accidentului.
Totodată, având în vedere numărul mare de victime, ministrul a dispus activarea Fondului special de urgență aflat la dispoziție, pentru a suporta costurile legate de repatrierea trupurilor neînsuflețite.
De asemenea, Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate a fost activat în cadrul Celulei de Criză a MAE, pentru preluarea tuturor solicitărilor de asistență din partea familiilor.
Potrivit Poliţiei ungare, accidentul a avut loc marţi în jurul orei 16.30 (17.30, ora României), în apropierea localităţii Ceglédbercel, situată la circa 50 de kilometri sud-est de Budapesta.