Ministerul Educaţiei aşteaptă raportul ISMB privind agresarea elevei de 12 ani

Ministerul Educaţiei aşteaptă raportul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) privind incidentul în care o elevă din clasa a VI-a a fost agresată de trei adolescente de la Colegiul "Elena Cuza" şi recomandă decenţă atât în incinta, cât şi în afara unităţilor de învăţământ.

Urmărește
183 afișări
Imaginea articolului Ministerul Educaţiei aşteaptă raportul ISMB privind agresarea elevei de 12 ani

Ministerul Educaţiei aşteaptă raportul ISMB privind agresarea elevei de 12 ani

"Nu ne putem pronunţa cu privire la acest caz. Conducerea Inspectoratului Şcolar Bucureşti a dat, luni, un exemplu foarte bun de intransigenţă când a desfăcut contractul de muncă profesorului de Geografie care şi-a bătut eleva la clasă. Cred că şi în acest caz vinovaţii vor fi aspru sancţionaţi", a declarat, marţi, pentru MEDIAFA, Mihaela Suciu, consilierul personal al ministrului Educaţiei.

Cele mai aspre sancţiuni prevăzute de regulamentul şcolar în cazul unor elevi care săvârşesc grave abateri vizează scăderea drastică a notei la purtare (chiar sub nota 6, ceea ce înseamnă repetenţie) sau mutarea disciplinară într-o altă unitate de învăţământ, a explicat pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.

În urmă cu o zi, Gica P., de 38 de ani, din sectorul 6 al Capitalei, a depus o plângere la Secţia 21 Poliţie cu privire la faptul ca fiica sa, în vârstă de 12 ani, elevă în clasa a VI-a la o şcoală din sectorul 6, fost agresată de trei fete, potrivit Poliţiei Capitalei.

La agresiune au mai asistat, fără să se implice, doi tineri, unul dintre aceştia filmând incidentul cu telefonul mobil. Poliţiştii l-au contactat şi pe tânărul de 16 ani care ar fi constituit "obiectul" disputei, acesta arătându-se surprins de incident.

Inspectoratul Şcolar al Capitalei a solicitat imediat o verificare la Şcoala 156 (unde învaţă victima) şi la Colegiul "Elena Cuza" (unde sunt eleve cele trei agresoare), a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu. El a precizat că ISMB nu a fost informat de conducerile celor două unităţi de învăţământ în legătură cu incidentul.

Marian Banu, care a mers la sediul Colegiul Naţional "Elena Cuza" imediat ce a aflat de agresiune, a declarat că directoarea unităţii de învăţământ nu a ştiut nimic despre incidentul în care au fost implicate cele trei eleve ale şcolii.

"Directoarea a precizat că cele trei eleve nu sunt cunoscute cu probleme de disciplină sau de învăţătură, dar ele au absentat astăzi (marţi - n.r.) de la şcoală", a precizat purtătorul de cuvânt al ISMB.

În cazul în care va fi confirmată fapta celor trei eleve de la Colegiul Naţional "Elena Cuza", ISMB va solicita sancţionarea acestora în conformitate cu regulamentul şcolar, a mai spus Banu.

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale de la Secţia 21 Poliţie le-au identificat pe cele trei minore, în varstă de 16 ani, din sectorul 6. Cercetările în acest caz sunt continuate de lucrătorii Secţiei 21 Poliţie, pentru vătămare corporală gravă, cu cele trei minore încredinţate părinţilor.

Potrivit legii, copii cu vârste de peste 14 ani răspund penal pentru faptele lor. Anchetatorii urmează să stabilească ce măsuri se impun în cazul tinerilor agresori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici