Ministerul Educaţiei: Peste 31.000 de cereri pentru înscrierea în clasa pregătitoare, completate în primele două zile

Publicat: 09 03. 2018, 21:03
Actualizat: 02 01. 2021, 12:55

Dintre acestea, 28.112 cereri, adică 89%, vizează copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi până la data de 31 august 2018, inclusiv), iar 3.489 de cereri, adică 11%), copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2018).

În prima etapă, părinţii sau tutorii legali îşi pot înscrie copiii până în data de 26 martie, inclusiv, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale.Cererea-tip se poate completa la secretariatul unităţii de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului sau online, în interiorul perioadelor din calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Validarea cererilor-tip completate online este obligatorie şi se realizează în unitatea de învăţământ aleasă pentru înscriere, în prezenţa părintelui şi a cel puţin unuia dintre membrii comisiei, zilnic, între orele 8 – 18:00 (luni-vineri).

În data de 30 martie, vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, copiii înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.

A doua etapă va avea loc în perioada 12 -18 aprilie.

Rezultatele vor fi afişate în data de 23 aprilie.

Între 24 aprilie şi 4 mai, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea etapei a doua.