- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ministerul Educaţiei vrea să schimbe modul de sancţionare a elevilor şi activitatea diriginţilor
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului îşi propune să schimbe modalitatea de sancţionare a elevilor privind scăderea notei la purtare şi să modifice activitatea diriginţilor şi relaţia acestora cu familiile elevilor.
Ministerul Educaţiei vrea să schimbe modul de sancţionare a elevilor şi activitatea diriginţilor
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Svetlana Preoteasa, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că scăderea notei la purtare este "o metodă de constrângere ilogică" şi ministerul se gândeşte la o altă modalitate de a sancţiona elevii. Ea a explicat că nota la purtare nu contează decât pentru un număr foarte mic de elevi care ar dori să se înscrie la şcolile militare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Audieri pe bandă rulantă în Parlament ale noilor miniştri/ Propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei a fost aprobată de parlamentari/ Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor/ Tanczos Barna a fost audiat la Parlament şi a fost avizat favorabil pentru Ministerul Finaţelor
-
Tanczos Barna a fost audiat la Parlament. Viitorul ministru de Finanţe, avizat favorabil
-
Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor
"Nota este pentru reflectarea cunoştinţelor, nu pentru a-l sancţiona că nu a fost cuminte în timpul orei, sau a mestecat gumă sau a spart geamul (…). Nota la purtare, în opinia mea de liberală, este o modalitate de constrângere care nu este logică. Pentru ce trebuie să-i dau eu notă pentru comportament. Eu trebuie să am grijă că dacă îi dau lui notă pe comportament îmi dau şi mie notă, ca şi profesor, pe comportament. Dacă eu am în clasă elev cu nota scăzută la purtare, înseamnă că eu ca şi diriginte am dat chix (..) Atunci nota lui la purtare este de fapt nota mea ca şi diriginte", a mai spus Preoteasa.
Potrivit sursei citate, ideea nu este să-l sancţionezi, să-l pedepseşti, să-l umileşti pe elev, pentru că atunci vor exista tot mai multe cazuri de indisciplină, de violenţă din cauză că un "om umilit atacă prin limbaj sau gesturi".
În altă ordine de idei, Svetlana Preoteasa, a mai spus că MECT încercă să schimbe şi modalitatea prin care şcoala ia legătura cu părinţii.
"Nu este normal să existe şedinţe cu părinţii. Pentru că părintele nu se duce de multe ori la şedinţele cu părinţii de frică să nu fie apostrofat de doamna dirigintă şi să-i fie jenă pentru ce a făcut copilul. În mod normal dirigintele trebuie să aibă alocate în fiecare săptămână câte 10 minute pentru fiecare părinte cu care să stea la discuţii în particular despre situaţia copilului şi comportamentul şcolar", a mai spus secretarul de stat.
Potrivit acesteia, şedinţele cu părinţii peste tot în Uniunea Europeană şi în ţările civilizate se fac pentru probleme administrative sau pentru excursii cu elevii, în niciun caz pentru discutarea situaţiei şcolare şi a comportamentului. Acesta este unul dintre motivele pentru care părinţii ar evita să vină la aceste şedinţe organizate în cadrul şcolii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO