Ministerul Mediului ar putea reduce personalul cu 1.000 de posturi până la sfârşitul anului
Ministerul Mediului ar putea reduce 1.000 de posturi din totalul personalului de la nivelul central, dar şi al instituţiilor subordonate, Regia Naţională a Pădurilor şi Apele Române, a declarat marţi ministrul de resort, Laszlo Borbely.
Ministerul Mediului ar putea reduce personalul cu 1.000 de posturi până la sfârşitul anului (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"După o primă analiză, vom tăia până la sfârşitul anului 1.000 de posturi, dintre care unele sunt vacante, dar altele nu. Reducem pentru că vrem să eficientizăm, nu de dragul reducerii", a spus Borbely.
El a arătat că, fără ajustarea personalului din sectorul public, vor exista în continuare probleme cu menţinerea salariilor bugetarilor.
Ministrul Mediului a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că are în vedere un program de restructurare a posturilor din minister şi structurile subordonate şi că a primit o propunere de reducere a posturilor care viza 1.500 de angajaţi, de care a fost nemulţumit, astfel că situaţia va fi reanalizată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Borbely a reamintit marţi că UDMR a solicitat în coaliţie menţinerea pensiei minime la 350 de lei şi aplicarea reducerilor doar pensiile de peste 600 lei.
"Din calculul nostru este vorba despre un efort de un miliard de lei, care se poate compensa printr-o reducere mai amplă cu un punct procentual la pensiile mari", a spus Borbely.
El a evitat să răspundă despre ce acţiuni va întreprinde UDMR şi care va fi poziţia partiduluil dacă propunerea este respinsă de coaliţie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO