Prima pagină » Social » Incident pe linia tramvaiului 41: Unei persoane i s-a făcut rău la coborâre. Circulaţia, perturbată

Incident pe linia tramvaiului 41: Unei persoane i s-a făcut rău la coborâre. Circulaţia, perturbată

Circulaţia tramvaielor pe linia 41 din Capitală a fost perturbată, joi, după ce unei persoane i s-a făcut rău la coborâre şi a căzut pe refugiul staţiei Virtuţii, a comunicat Biroul de relaţii publice al RATB.
Incident pe linia tramvaiului 41: Unei persoane i s-a făcut rău la coborâre. Circulaţia, perturbată

Conform procedurilor, tramvaiul a fost nevoit să staţioneze, fiind aşteptată sosirea la faţa locului a unor echipaje ale SMURD şi Poliţiei. Pasagerul a fost preluat de ambulanţă şi dus la Spitalul Municipal.

„Incidentul a generat blocarea circulaţiei tramvaielor şi perturbarea traficului pe această linie. Pentru preluarea călătorilor care circulau pe linia de tramvai 41, RATB a introdus o linie navetă de autobuze, 641”, precizează RATB.

Circulaţia a fost reluată în mai puţin de o oră, linia navetă continuând să funcţioneze până la reintrarea în graficele programate.