- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (31.08.2017, 10:26)
- Departamentul Social - Mediafax
Ministerul Sănătăţii: 16 cazuri de îmbolnăviri cu West Nile, din mai până în august, din care şase decese. Măsurile de protecţie, recomandate de medici
În sezonul 2017, respectiv din mai până în august, au fost confirmate 16 cazuri de meningite cu virus West Nile, din care şase decese, înregistrate în Bucureşti, Buzău, Brăila şi Olt, anunţă Ministerului Sănătăţii.
Urmărește
2140 afișări
Ministerul Sănătăţii: 16 cazuri de îmbolnăviri cu West Nile, din mai până în august, din care şase decese. Măsurile de protecţie, recomandate de medici
„Conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, în sezonul 2017 (09.05.2017 – 30.08.2017) au fost confirmate 16 cazuri de meningite/meningo-encefalite cu virus West Nile, dintre care şase decese (Bucuresti – 3, Buzau – 1, Braila – 1, Olt – 1)”, potrivit sursei citate.
Ministerul Sănătăţii subliniază că toate aceste cazuri, depistate şi înregistrate în România, sunt cazuri sporadice şi în momentul de faţă „nu comportă riscul unei epidemii de amploare”.
De asemenea, MS recomandă autorităţilor locale să ia masuri de dezinsecţie în localităţi, cât mai curând posibil, pentru a preveni răspândirea.
„Pe judeţe, situaţia infecţiilor cu virusul West Nile este următoarea: Bucureşti – 3 cazuri, Buzău – 1 caz, Brăila – 1 caz, Constanţa – 1 caz, Galaţi – 1 caz, Giurgiu – 2 cazuri, Ialomiţa – 1 caz, Ilfov – 2 cazuri, Olt – 1 caz, Sibiu – 1 caz, Vrancea – 2 cazuri”, conform datelor centralizate la Minister.
Un procent de 80% din persoanele infectate nu prezintă simptome, însă în cazul în care apare simptome precum febră sau durere de cap intensă, specialiştii Ministerului Sănătăţii recomandă ca oamenii să se prezinte de urgenţă la cel mai apropiat cabinet medical.
„În cazurile severe, apar şi simptome neurologice: rigiditate a gâtului, vărsături, erupţii cutanate pe piept, sensibilitate crescută la lumină, convulsii, frisoane, oboseală cronică, slăbiciune musculară”, conform sursei citate.
Ministerul Sănătăţii recomandă următoarele măsuri de protecţie: evitarea expunerii la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi; evitarea zonelor cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc); utilizarea substanţelor chimice repelente de ţânţari; să împiedicaţi pătrunderea ţanţarilor în casă (plase de protecţie etc); să asiguraţi desecarea bălţirilor de apă din jurul gospodăriilor; să îndepărtaţi recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe