Imediat după producerea cutremurului care a afectat grav comunităţile din Turcia şi din nordul Siriei, ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a luat legătura cu ambasadorul Turciei în România, Ozgur K. Altan pentru a-şi exprima solidaritatea şi pentru a oferi un sprijin imediat.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii este în legătură cu ambasada României la Ankara pentru eventualele solicitări şi pentru asigurarea evaluării medicale şi a consilierii psihologice pentru 10 studenţi români care sunt repatriaţi din regiunea afectată.
Ministerul Sănătăţii, împreună cu Universităţile de Medicină şi Farmacie mobilizează profesioniştii din sănătate care doresc să ajute ca voluntari în constituirea unor echipe medicale care să fie disponibile pentru deplasare în zonele afectate.
Totodată, a fost organizată o campanie de donare de sânge pentru victimele cutremurului care au nevoie de transfuzii. Potrivit MS, sunt pregătite medicamente şi materiale sanitare care pot fi puse la dispoziţia autorităţilor turce.
Medicii şi asistenţii medicali se pot înscrie ca voluntari pentru echipele necesare acordării de asistenţă medicală pe site-ul MS, www.ms.ro, unde se pot găsi şi informaţii pentru donarea de sânge.