Ministerul Sănătăţii renunţă la sistemul australian de finanţare a spitalelor pe caz rezolvat, din 2011 model românesc

Strategia Naţională de Raţionalizare a Spitalelor 2010-2011, lansată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, analizează sistemul de finanţare a spitalelor după modelul australian (A-DRG), cel aplicat în prezent în România.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, marţi, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că este greu să cuantifici proceduri medicale româneşti după un model australian sau american.

"În Ungaria, spre exemplu, au fost schimbate şapte modele de DRG (finanţare pe caz rezolvat, n.r.), dar erau modele naţionale, în ton cu realitatea din ţara respectivă. Noi avem un model australian şi am mai avut unul american. Ambele nepotrivite", a mai spus ministrul Cseke Attila.

În opinia ministrului Sănătăţii, teoretic, spitalul ar trebui să fie stimulat pentru a se încadra cu costurile cât mai jos sub tariful pe caz ponderat (TCP). Practic, din cauza faptului că se utilizau pentru ponderarea acestor tarife nişte date specifice sistemului de sănătate australian, şi nu celui românesc, apăreau situaţii în care tariful plătit de către CNAS nu acoperea costurile totale ale spitalului pentru anumite cazuri, în special acelea mai complicate, a explicat Cseke Attila.

"Câteva exemple de neconcordanţe generate de actualul sistem DRG, care apar în Strategia Naţională, arată că sumele plătite de CNAS pentru operaţiile de adenomectomie de prostată (rezecţia tumorii benigne de prostată - o operaţie care se realizează curent în serviciile obişnuite de urologie şi care necesită un nivel mediu de competenţă şi dotare) sunt mai mari decât pentru prostatectomia totală, o operaţie mult mai amplă, care se realizează pentru tumorile maligne de prostată, doar în clinici specializate şi dotate corespunzător", a precizat Cseke Attila.

De asemenea, cazurile care necesită proceduri de terapie intensivă respiratorie prin ventilaţie mecanică doar o perioadă mică, de trei zile, sunt decontate de către CNAS la fel ca cele care necesită ventilaţie mecanică 30 de zile, potrivit datelor prezentate în Strategia Naţională.

Ministrul a mai spus că acelaşi document indică şi situaţii inverse, în care sumele plătite de CNAS sunt mult mai mari decât costurile reale din România. De exemplu, cazurile neurologice de pacienţi cu accident vascular cerebral sunt foarte bine plătite, deoarece în sistemul australian investigaţiile care se efectuează unui astfel de pacient sunt cu mult mai amănunţite şi mai numeroase, iar metodele de tratament mai costisitoare (de exemplu se efectuează în mod curent tratament trombolitic) decât ceea ce se efectuează în mod curent în spitalele din România.

Astfel de situaţii stimulează spitalele să crească, formal sau chiar fictiv, numărul internărilor pentru cazurile mai simple. Întrucât nu sunt folosite mecanisme pentru controlul internărilor, acestea se fac cu precădere prin internarea pacienţilor care ar putea fi trataţi în ambulatoriu. Aceşti pacienţi necesită cheltuieli mici şi reprezintă o bună sursă de venit, însă conduc la o ineficienţă generală a sistemului, susţin autorii Strategiei.

Analiza rapoartelor DRG arată că în mod constant un procent important din totalul internărilor sunt afecţiuni care pot fi şi sunt tratate în alte ţări la niveluri inferioare de asistenţă medicală, respectiv primar sau ambulatoriu.

Mai mult, ministrul a arătat că Strategia menţionează faptul că, din cauza inexistenţei unei clasificări coerente a tipurilor de îngrijiri ce se pot realiza şi deconta din bani publici la nivelul diferitelor spitale, se ajunge frecvent în situaţia ca unităţi sanitare terţiare, înalt performante şi costisitoare să efectueze operaţii banale ce se pot face fără riscuri la nivelul unor unităţi spitaliceşti cu dotări şi competenţe de bază, fapt ce duce la utilizarea ineficientă a unor resurse şi aşa reduse.

În plus, autorii Stategiei au arătat că majoritatea spitalizărilor din unităţile sanitare înalt specializate au loc sub forma internărilor de urgenţă, fiind vorba în multe cazuri de procente de peste 80 la sută din numărul total al internărilor anuale.

"Toate aceste aspecte, moştenite practic din perioada comunistă, când spitalul era singurul loc unde se puteau accesa medicamentele gratuite sau serviciile medicale dorite, duc la creşterea cheltuielilor spitaliceşti, cu diminuarea resurselor pentru celelalte segmente ale asistenţei medicale", potrivit documentului citat.

În acest context, Ministerul Sănătăţii vrea să revizuiască finanţarea spitalelor prin sistemul DRG, folosind ponderile de costuri şi valorile relative româneşti.

"Sistemele de plată tip DRG sunt criticate, deoarece ele nu ţin cont de calitatea serviciilor sau de rezultatele clinice, ci se concentrează doar asupra activităţilor şi volumelor. Însă, în România, nu creşterea volumului serviciilor spitaliceşti este necesară, ci o îmbunătăţire a eficienţei şi a calităţii acestora", se arată în raportul "România - mecanismele de plată a furnizorilor - aspecte şi opţiuni pentru reformă", redactat, în septembrie 2009, de Robert Dredge, consultant al Băncii Mondiale, citat în Strategia Naţională de Raţionalizare a Spitalelor.

La sfârşitul lunii decembrie 2004, preşedintele de atunci al CNAS Cristian Celea arăta că din 2005 spitalele vor utiliza o nouă modalitate de înregistrare a procedurilor medicale, măsură prin care fiecare serviciu medical furnizat de unităţile sanitare va avea propriul cod de identificare.

Codificarea era considerată o etapă indispensabilă în finanţarea spitalelor bazată pe caz rezolvat (sistemul DRG).

În iunie 2005, ministrul de atunci al Sănătăţii Mircea Cintează anunţa că autorităţile române schimbă sistemul american de finanţare a spitalelor, care este rigid, cu cel australian, mai performant. Cinteză mai spunea că sistemul DRG este criticat la nivel tehnic local, dar că el permite totuşi finanţarea reală a spitalului.

În martie 2007, un alt ministru, Eugen Nicolăescu, anunţa şi el schimbarea sistemului DRG american cu cel australian. el motiva că sistemul american este rigid şi crează mari probleme finanaciare, în timp ce DRG australian aduce corecţii bugetare importante pe specificul fiecărui spital.

În 2010, autorităţile constată că, practic, datorită faptului că se utilizau pentru ponderarea acestor tarife nişte date specifice sistemului de sănătate australian, şi nu celui românesc, apăreau situaţii în care tariful plătit de către CNAS nu acoperea costurile totale ale spitalului pentru anumite cazuri, în special acelea mai complicate. De această dată, autorităţile subliniază că este nevoie de un sistem românesc, bazat pe realităţile medicale naţionale.