Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne controlează ambulanţele Puls şi dotarea lor

Publicat: 07 05. 2016, 17:11
Actualizat: 01 04. 2020, 15:35

De asemenea, Ministerul Sănătăţii a sesizat Colegiul Medicilor în legătură cu modul în care medicul de la ambulanţa privată a intervenit la caz.

Personalul desemnat din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti şi personalul din cadrul Serviciului Inspecţie al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă vor verifica, printre care: ambulanţele serviciului de ambulanţă privat şi dotarea acestora, precum şi respectarea normativelor în vigoare;- respectarea legislaţiei privind acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi transport sanitar în regim privat;- schema de personal şi a calificărilor acestora, precum şi a documentelor care atestă formarea continuă a angajaţilor care lucrează pe ambulanţe;- documentele întocmite în urma intervenţiilor la cazurile de urgenţă şi de consultaţii la domiciliu, inclusiv cele care se fac în baza protocolului cu Serviciul deAmbulanţă Bucureşti-Ilfov şi în baza contractului cu Casa de Asigurări.

„La finalul controlului, în funcţie de aspectele constatate vor fi luate măsurile legale care se impun, iar concluziile vor fi făcute publice”, precizează Ministerul Sănătăţii.

Cazul decesului fotbalistului camerunez Patrick Ekeng este investigat de către Ofiţerii Serviciului-Omoruri după ce au existat informaţii că ambulanţa prezentă la locul tragediei nu era echipată corespunzător. Mai mult, despre medicul de pe ambulanţă, care ar fi trebuit să-i acorde fotbalistului primele îngrijiri, se spune că se afla în tribună, mânca seminţe şi fuma.

„A fost adus cu o ambulanţă fără manevre de resuscitare, din câte ştim. În stop cardio-respirator la Camera de Gardă. S-au iniţiat manevre de resuscitare care au durat o oră şi 30 de minute. Au rămas fără rezultat”, a spus Cristian Pandrea, medic Spitalul de Urgenţă Floreasca.