- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.05.2017, 15:43)
- Alexandra Stroe
Ministerul sârb al Justiţiei explică ce se întâmplă după audierea lui Sebastian Ghiţă
Ministerul Justiţiei din Serbia transmite, într-un răspuns pentru Mediafax, că instituţia va decide dacă Sebastian Ghiţă va fi sau nu extrădat, după ce Curtea Supremă din Belgrad, unde fostul deputat este audiat vineri, va stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru aducerea sa în România.

Ministerul sârb al Justiţiei explică ce se întâmplă după audierea lui Sebastian Ghiţă
"Potrivit Convenţiei Europene de Extrădare, Curtea Supremă va decide dacă sunt îndeplinite toate condiţiile. După decizia Curţii, Ministerul Justiţiei va avea ultimul cuvânt în ceea ce priveşte extrădarea lui Sebastian Ghiţă", se arată în răspunsul Ministerul sârb al Justiţiei, transmis, vineri, către Mediafax.
Sebastian Ghiţă este audiat, vineri, de judecătorii Curţii Supreme din Belgrad în vederea extrădării. Şedinţa nu este publică, arată un anunţ al instanţei.
În ceea ce priveşte cauzele din ţară, în care este implicat fostul deputat, acesta va fi audiat luni, prin videoconferinţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Ponta-Blair". Fostul deputat ar fi trebui să fie audiat joi, prin videoconferinţă, însă audierea a fost amânată pentru că Sebastian Ghiţă a cerut să fie prezent avocatul ales din Serbia, au declarat surse judiciare. .
Procurorii anticorupţie au cerut arestarea preventivă pentru Sebastian Ghiţă în dosarul „Ponta – Blair”, în care fostul deputat este acuzat de spălare de bani, avocatul acestuia precizând, săptămâna trecută, că Ghiţă vrea să participe activ la proces.
În prezent, Sebastian Ghiţă este în arest, în Serbia, după ce a fost depistat de autorităţi, la Belgrad, pe 13 aprilie. Pe numele fostului deputat au fost cerute, până acum, cinci mandate de arestare preventivă în lipsă, instanţele din România dispunând arestarea în două cauze.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe