Prima pagină » Social » Trei studenţi de la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi, prinşi cu trei kilograme de canabis

Trei studenţi de la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi, prinşi cu trei kilograme de canabis

Trei studenţi de la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi au fost prinşi de poliţişti, în noaptea de marţi spre miercuri, cu o cantitate de trei kilograme de canabis asupra lor, drogurile fiind găsite în rucsacuri, ascunse între haine.
Trei studenţi de la Universitatea

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Locale, cei trei studenţi, având vârstele de 20, 21 şi 22 de ani, originari din judeţele Neamţ şi Vrancea, au fost prinşi în noaptea de marţi spre miercuri într-un cartier din municipiul Iaşi de o patrulă de siguranţă publică.

„Poliţiştii s-au sesizat cu privire la un grup de tineri care nu îşi justificau prezenţa la acea oră pe stradă. Prin comportamentul lor s-a impus intervenţia poliţiştilor locali. S-a procedat la efectuarea unui control corporal sumar şi control al bagajelor, ocazie cu care s-a constatat faptul că persoanele respective aveau asupra lor trei kilograme de produs vegetal de culoare verde-oliv suspect de a fi drog de mare risc, trei filtre pentru confectionarea ţigărilor artizanale, un briceag multifuncţional, un spray paralizant şi mai multe lame de catere, care prezentau urme de tăiere a produsului vegetal„, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, presei de conducerea Poliţiei Locale Iaşi.

Cei trei tineri le-au spus poliţiştilor că sunt studenţi în Iaşi şi că urmau să aibă o întâlnire cu nişte prieteni pentru a găsi cazare în municipiu.

Întrebaţi cu privire la produsele găsite în bagaje, studenţii au afirmat că nu aveau cunoştinţă de existenţa drogurilor, ei precizând că primiseră bagajele de la un prieten, care le-ar fi spus că acestea conţin doar obiecte de îmbrăcăminte.

Tinerii au fost audiaţi timp de câteva ore la sediul Poliţiei Locale, fiind apoi reţinuţi şi predaţi lucrătorilor Serviciului Antidrog din cadrul Poliţiei judeţene Iaşi.

În cursul zilei de miercuri, cei trei studenţi urmează să fie prezentaţi procurorilor, care vor decide dacă vor solicita judecătorilor emiterea mandatelor de arestare.