- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.08.2012, 09:59)
- Departamentul Social - Mediafax , Livia Ispas ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Miniştrii Mircea Duşa şi Radu Stroe discută cu şefii structurilor centrale din MAI
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa şi ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, discută, marţi dimineaţă, cu şefii structurilor centrale din MAI.
Urmărește
683 afișări
Miniştrii Mircea Duşa şi Radu Stroe discută cu şefii structurilor centrale din MAI (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Discuţiile au loc la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, fiind prima întâlnire de lucru a miniştrilor Mircea Duşa şi Radu Stroe cu şefii structurilor din MAI.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat, marţi, la intrarea în sediul instituţiei, că are o misiune dificilă şi că va analiza cu şefii structurilor toate problemele.
Mircea Duşa şi Radu Stroe au fost propuşi de premierul Victor Ponta să îi înlocuiască în funcţii pe Ioan Rus şi Victor Paul Dobre, care şi-au anunţat, luni, demisiile din funcţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
FOCUS Tradiţii şi obiceiuri de Bobotează: Fetele pun busuioc sub pernă, bărbaţii scot crucea din apă
-
Ziarul Financiar: 2025 din perspectiva liderilor europeni
-
Ilie Bolojan: Crin Antonescu nu a făcut un pas în spate, a ridicat probleme corecte privind candidatura sa
Ioan Rus a declarat că şi-a înaintat demisia de onoare din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor pentru că este un politician onest, corect, iar în ultimele zile asupra lui au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu, lucru inacceptabil. Ulterior, Ioan Rus a anunţat că şi ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, şi-a înaintat demisia din funcţie.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, şi ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, au depus, luni seară, jurământul de învestitură.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a noilor miniştri, că are convigerea că Mircea Duşa şi Radu Stroe, împreună cu instituţiile şi oamenii care sunt în subordinea lor, "vor răspunde exact la ceea ce exact Curtea Constituţională (CC) a cerut" privind referendumul.
Crin Antonescu a opinat că "lucrurile sunt foarte clare" şi că CC, prin comunicatul şi prin motivarea pe care a dat-o acestui comunicat, a spus foarte limpede ce doreşte şi consideră că este de obligaţia Guvernului să-i pună la dispoziţie, iar "Guvernul îi va pune".
Premierul Victor Ponta a declarat că un colectiv de tehnicieni condus de noii miniştri pentru Administraţie şi Interne, Radu Stroe şi Mircea Duşa, va prezenta, marţi, în şedinţa de Guvern, actele normative necesare punerii în aplicare a solicitării Curţii Constituţionale adresate Legislativului.
Întrebat dacă, în urma adresei transmise luni Guvernului de către Curtea Constituţională, va mai urma un mini-recensământ, Ponta a precizat: "Există un colectiv la care au lucrat şi cei doi miniştri demisionari Rus şi Dobre, la care a lucrat şi Mircea Duşa, pe care îl va coordona acum ca ministru al Administraţiie şi Internelor, alături de Radu Stroe".
"Acel colectiv, mâine (marţi - n.r.), va veni în şedinţa de Guvern cu actele normative necesare, va pune în aplicare exact ceea ce Curtea a solicitat. Eu nu vreau să comentez mai mult decât atât", a adăugat Ponta.
Întrebat dacă mini-recensământul va continua, Ponta a răspuns: "Pot să vă spun mâine (marţi - n.r.) ce va propune acest colectiv de tehnicieni pentru adoptarea în şedinţă de Guvern ca procedură de îndeplinire a solicitării imperative făcută de Curte către Guvern".
În 2 august, Curtea Constituţională anunţa că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menţionând că a primit date "contradictorii" privind listele electorale permanente.
O zi mai târziu, Curtea Constituţională a preschimbat din 12 septembrie în 31 august termenul pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Curtea Constituţională a solicitat Guvernului ca până la 31 august să transmită listele electorale actualizate în baza cărora s-a desfăşurat refendumul din 29 iulie.
În 6 august, Curtea Constituţională a revenit cu o adresă către Guvern în care preciza că a solicitat listele electorale permanente, actualizate conform Legii 3/2000 privind desfăşurarea referendului şi listele în baza cărora s-a organizat consultarea populară din 29 iulie, nu "actualizarea listelor" de alegători.
Amânarea unei decizii privind referendumul a survenit datelor contradictorii transmise Curţii în datele de 1 şi 2 august, de către Serviciul de Evidenţă a Populaţiei al MAI.
Şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, chestorul Constantin Manoloiu, a fost pus oficial sub acuzare, împotriva ofiţerului de poliţie fiind declanşată urmărirea penală pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, a anunţat, luni, Ministerul Public.
Sursa citată a precizat că în baza acestor liste electorale permanente actualizate în termenele şi condiţiile prevăzute de legislaţia în materie, privind numărul de 18.292.514 cetăţeni cu drept de vot, s-a organizat şi desfăşurat referendumul naţional din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui României.
Adresa comunicată Curţii Constituţionale în 2 august, conform căreia MAI nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, această atribuţie revenind exclusiv Autorităţii Electorale Permanente, relevă "o îndeplinire defectuoasă cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu" din partea chestorului Manoloiu, cel care a semnat documentul transmis CC.
Prin această faptă a chestorului Manoloiu ar fi fost cauzată "o tulburare însemnată relaţiilor sociale privind evidenţa persoanelor cu drept de vot şi a au fost afectate acele relaţii sociale a căror normală desfaşurare şi dezvoltare nu este posibilă fără îndeplinirea cu corectitudine a îndatoririlor de serviciu de către funcţionarii publici sau alţi funcţionari", spun anchetatorii.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Știi cum procedezi la alegeri. Cauți Trump pe buletin. Cu liderii Democrativei, rămâne cum am stabilit: Le-o dai în vot
Citește pe www.zf.ro: Dragoş Damian, Terapia Cluj: No, amu gata! Gata cu văicăreala, cu bocetele şi cu plânsetele! Sunteţi oameni de afaceri puternici, va faceţi de ruşine! Hai, la muncă în 2025, avem multă treabă!
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Hamas a aprobat lista de 34 de ostatici propusă de Israel pentru un posibil schimb. Progresul în negocieri este legat de obținerea unui acord
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Ce trebuie să faci ca să ai succes în 2025? Un psihoterapeut a dezvăluit cinci lucruri pe care le poţi face în orice perioadă a anului. De ce nu funcţionează dorinţe precum „să pierd 5 kilograme” sau „să economisesc 10.000 de lei”
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe