Ministrul Agriculturii a mărit sporurile directorilor cu până la 50%

Publicat: 03 07. 2009, 10:37
Actualizat: 06 11. 2012, 09:24

"Am mărit sporurile pentru că personalul a început să plece. Cei care au luat examenul au venit şi au spus că ei pe salariul acesta nu vin", a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, Sârbu.

El a adăugat că, în urma măsurilor luate de Guvern în luna aprilie, care au inclus limitarea sporurilor de conducere la funcţionarii publici, unii directori au ajuns să câştige 1.700 de lei, iar cu majorarea de 50%, salariul acestora a crescut până la circa 2.500 de lei.

"Am dat doar la unii care aveau salarii mai mici decât consilierii lor, cum ar fi directori generali din minister sau şefi de direcţii judeţene", a adăugat Sârbu.

Totodată, ministrul a precizat că unii directori au început să câştige în instanţă dreptul de a primi înapoi sporurile de conducere care le-au fost tăiate.

Sârbu a mai spus că banii pentru majorări au fost luaţi din fondul de salarii care, în urma măsurilor luate în aprilie, s-a redus cu circa 15-20%.