Ministrul Apărării: De ziua imnului, îndemn pe fiecare să asculte mesajul său tulburător de actual

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei imnului naţional prin care îi îndeamnă pe români să zăbovească, preţ de o clipă, şi să asculte mesajul său tulburător de actual.

Urmărește
991 afișări
Imaginea articolului Ministrul Apărării: De ziua imnului, îndemn pe fiecare să asculte mesajul său tulburător de actual

Ministrul Apărării: De ziua imnului, îndemn pe fiecare să asculte mesajul său tulburător de actual

Pe 29 iulie este sărbătoarea Imnului Naţional al României.

„Alături de Drapelul Naţional, Stema şi Sigiliul de stat, Imnul reprezintă unul dintre simbolurile oficiale ale statului român şi un reper al naţiunii noastre. Fiecare român, oriunde s-ar afla, vibrează atunci când ascultă acordurile imnului nostru naţional. Născut din fericita simbioză dintre geniul muzical al lui Anton Pann şi binecunoscutul poem al lui Andrei Mureşanu – „Un răsunet”, în conjunctura istorică favorizată de idealurile Revoluţiei de la 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea. Cântecul şi-a cucerit rapid locul în inimile românilor patrioţi, impunându-se, în epoca sa, drept un simbol al redeşteptării conştiinţei originii noastre româneşti, un catalizator al trezirii demnităţii naţionale, a unităţii de neam şi de limbă”, scrie în mesajul ministrului Dîncu.

Vasile Dîncu se referă în mesajul său la toate momentele importante din istoria românilor, până la Revoluţia din Decembrie 1989, dar şi la criza actuală provocată de războiul din Ucraina.

„De ziua imnului naţional, îndemn pe fiecare dintre noi să zăbovească, preţ de o clipă, şi să asculte mesajul său tulburător de actual. În situaţia complicată de securitate care se manifestă în regiunea noastră, cu nori grei de război întunecând cerul Ucrainei vecine, românii au dovedit că ştiu şi pot acţiona în unitate pentru apărarea valorilor naţionale şi a aliaţilor noştri şi că duc mai departe valorile străbune, oferind cu generozitate adăpost zecilor de mii de ucraineni care s-au refugiat în ţara noastră. În această zi, să ne descoperim frunţile în semn de respect şi să ne unim, simbolic, vocile, oriunde ne-am afla, pentru a reface drumul glorios al acestui cântec-templu al neamului românesc din istorie până în zilele noastre”, mai scrie în mesajul ministrului Apărării.

„Deşteaptă-te, române!” a fost interzis în perioada comunistă. În mod firesc, ziua de 29 iulie, data primei intonări publice, a fost stabilită, prin lege, în anul 1998, drept Ziua imnului naţional al României.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici