Rudele unui bărbat de 49 ani, din comuna Dăneasa, judeţul Olt, au anunţat în urmă cu câteva zile dispariţia acestuia la postul de poliţie din localitate.
Astfel, lucrătorii Detaşamentului Caracal al ISU Olt au fost solicitaţi, luni după-amiază, să-l caute pe bărbat în râul Olt, după ce câţiva localnici au spus că l-au văzut ultima oară pe malul apei.
Pompierii militari au intervenit cu o barcă pneumatică şi accesorii pentru salvare (ancoră şi cange).
„Salvatorii au acţionat aproximativ cinci ore, însă din cauza adâncimii mari a apei, cadavrul bărbatului nu a fost găsit”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sergent major Alin Băseşteanu.
Lucrătorii ISU Olt au întrerupt luni seară căutările, însă le-au reluat marţi dimineaţă.
„Un echipaj de la Detaşamentul Caracal a plecat de dimineaţă (n.r. – marţi dimineaţă). Apa este însă destul de mare şi este mai greu de intervenit”, a mai spus Alin Băseşteanu.