Prima pagină » Social » Galaţi: Mii de persoane s-au închinat la moaşte ale Sfântului Andrei, patronul spiritual al oraşului

Galaţi: Mii de persoane s-au închinat la moaşte ale Sfântului Andrei, patronul spiritual al oraşului

Mii de persoane s-au închinat, în ultimele trei zile, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, la moaşte ale Sfântului Andrei, patronul spiritual al oraşului, credincioşii, care au aşteptat la coadă chiar şi câteva ore, primind ceai cald şi colaci.
Galaţi: Mii de persoane s-au închinat la moaşte ale Sfântului Andrei, patronul spiritual al oraşului
Ovidiu Matache
30 nov. 2015, 18:37, Social

Pentru sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, patronul spiritual al municipiului Galaţi, în faţa Catedralei Arhiepiscopale din oraş a fost adusă de la Bucureşti o raclă cu moaştele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, aşezată spre închinare, alături de racla cu moaştele Sfântului Andrei şi cea cu moaştele Sfântului Vasile cel Mare.

Acestea au fost aşezate într-un baldachin special, pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale, unde mii de credincioşi au aşteptat la coadă pentru a se putea închina.

Luni după-amiază, oamenii continuă să vină pentru a se ruga, iar în timp ce îşi aşteaptă rândul, chiar şi câteva ore, pentru a ajunge la moaşte, ei primesc ceai cald şi colaci din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

De altfel, numeroşi credincioşi au asistat, luni dimineaţă, la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Arhiepiscopală de un sobor de ierarhi.