„Există un contract de asociere, încheiat în 2002, în baza unor hotărâri de guvern (…) Acesta este încheiat între Clubul Sportiv Dinamo al Ministerului Afacerilor Interne şi Asociaţia «Club Sportiv FC Dinamo», căreia îi este conferit dreptul de folosinţă comună pe o durată nedeterminată a stadionului Dinamo aflat în administrarea Clubului Sportiv Dinamo. (…) Această situaţie juridică actuală face, practic, imposibilă investiţia pe care Compania Naţională de Investiţii ar putea să o facă la stadionul Dinamo, în condiţiile în care bunul imobil este grevat de astfel de sarcini”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.
În acest sens, Carmen Dan a precizat că a trimis către Asociaţia „Club Sportiv FC Dinamo” un proiect de act adiţional la contractul încheiat între cele două entităţi, prin care se propune excluderea din obiectul asocierii a bunurilor ce urmează a fi modernizate.
„Singura soluţie o reprezintă cedarea, de către Asociaţia «Club Sportiv FC Dinamo» a tuturor sarcinilor care grevează stadionul Dinamo. (…) Contractul de asociere are nişte particularităţi pe care eu, ca jurist, nu le-am mai întâlnit până acum. Acestea constau în faptul că nu se poate denunţa unilateral, că este încheiat pe perioadă nedeterminată”, a afirmat ministrul Carmen Dan.
Aceasta a mai arătat că situaţia este înregunată din cauză că Asociaţia <
În urma investiţiilor, ar urma să fie modernizate stadionul, gazonul, tribunele, vestiarele, parcarea şi intrarea principală, potrivit ministrului de Interne.
Impasul juridic care ţine pe loc proiectul Dinamo, provocat de acordul de asociere dintre Clubul Sportiv (al Ministerului de Interne) şi SC FC Dinamo (societate în insolvenţă care îi aparţine lui Nicolae Badea), i-a determinat pe oficialii MAI să acţioneze în vederea rezolvării situaţiei dintre cele două părţi pentru ca lucrările la stadionul din „Ştefan cel Mare” să fie demarate într-un timp cât mai scurt.
În urmă cu aproximativ o lună, tot din cauza impasului în care a intrat demararea lucrărilor la stadionul Dinamo, Sevil Shhaideh, vicepremierul României, a declarat, la finalul unei şedinţe în care s-a discutat strategia pentru reabilitarea stadioanelor în vederea EURO 2020, că, dacă clubul Dinamo nu va îndeplini condiţiile necesare reabilitării va fi înlocuit cu cel din Cotroceni. Nicolae Badea, deţinătorul societăţii SC FC Dinamo, a confirmat pentru ProSport, în urmă cu o săptămână, că şi-a dat acceptul pentru modificarea contractului de asociere cu CS Dinamo, dar lucrurile nu s-au finalizat pentru moment.