Prima pagină » Social » Un jandarm din Tulcea, Sorin Andrici, a înotat 12 ore pentru a strânge bani necesari tratamentului unui coleg grav bolnav

Un jandarm din Tulcea, Sorin Andrici, a înotat 12 ore pentru a strânge bani necesari tratamentului unui coleg grav bolnav

Jandarmul tulcean Sorin Andrici a înotat timp de 12 ore, peste 22.000 de metri, în sprijinul colegului său, grav bolnav, care are nevoie de de 100.000 de lei pentru recuperare şi tratament.
Un jandarm din Tulcea, Sorin Andrici, a înotat 12 ore pentru a strânge bani necesari tratamentului unui coleg grav bolnav
Laura Buciu
15 mart. 2021, 12:46, Social

Jandarmul Sorin Andrici a înotat 12 ore, sâmbătă, 22.100 de metri, în sprijinul colegului său.

El şi-a depăşit limitele la Bazinul Didactic de Înot din municipiul Tulcea, pentru colegul lui, plutonier adjutant Aftene Vasile, grav bolnav, care are nevoie de mai bine de 100.000 de lei, sumă ce îl va ajuta să aibă parte de recuperare medicală şi tratamente necesare îmbunătăţirii stării de sănătate.

Jandarmul tulcean, Sorin Andrici, nu este la prima ispravă de acest fel. El a susţinut cauzele umanitare ale copiilor cu autism, ale celor cu sindrom Down, dar şi a persoanelor care, la un moment, au avut nevoie de sprijin pentru a merge mai departe.

Sorin Andrici a participat la nenumărate ultramaratoane, cea mai mare distanţă parcursă în alergare a fost de 148 de kilometri, iar cea mai dificilă cursă a fost de triatlon, în timpul acesteia înotând 4 kilometri, pedalând pe bicicletă 180 de kilometri şi alergând 42 de kilometri.