- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (22.12.2016, 12:17)
- Andreea Traicu
Ministrul Educaţiei a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor pentru Petre Tobă şi Florentin Pandele
Mircea Dumitru, ministerul Educaţiei, a anunţat că a semnat miercuri ordinele privind retragerea titlurilor de doctori pentru Petre Tobă, fost ministru al Afacerilor Interne, şi Florentin Pandele, primar al oraşului Voluntari.
Urmărește
1316 afișări
Ministrul Educaţiei a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor pentru Tobă şi Pandele (Imagine: Mediafax Arhiva Foto)
"Ieri (n.r. miercuri) am semnat ordinele de retragere a titlurilor de doctor a domnilor Petre Tobă şi Florentin Pandele. Mai departe, e treaba domniilor lor ce vor face. dacă vor contesta în instabţă decizia CNATDCU sau nu", a declarat ministrul Educaţiei.
Pe 12 octombrie. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, cu 36 de voturi pentru şi unul împotrivă, că fostul ministru Petre Tobă şi primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, au plagiat în lucrările de doctorat, propunând retragerea lucrărilor de doctorat.
Petre Tobă, fost ministru al Afacerilor Interne în Cabinetul Cioloş, este pe lista demnitarilor asupra cărora există suspiciuni că şi-ar fi plagiat lucrările de doctorat. Potrivit informaţiilor apărut în spaţiul public, acesta ar fi copiat din diverse lucrări peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat "Poliţia Română - Forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale". Comisia de specialitate din cadrul CNATDCU a stabilit la data de 01 septembrie că Tobă nu a plagiat, propunerea specialiştilor fiind de păstrarea a titlului de doctor. Ulterior, la începutul lunii septembrie, Consiliul General al CNATDCU a respins raportul comisiei de lucru, fiind întrunită o altă comisie care a stabilit că a plagiat.
La Parchetul General este un dosar deschis ca urmare a unei plângeri depuse de Petre Tobă împotriva membrilor Consiliului General al CNATDCU care au votat constituirea ultimei comisii tehnice în cazul doctoratului său, dar şi a membrilor acesteia din urmă şi acuză un posibil abuz în serviciu, au declarat surse judiciare. Aceleaşi surse precizează că plângerea fostului ministru vizează şi membrii celei de-a patra comisii tehnice, cei care la sfârşitul săptămânii trecute au decis că în teza de doctorat a lui Petre Tobă este vorba de un plagiat "masiv".
Din ultima comisie tehnică în cazul Petre Tobă, au făcut parte profesorul universitar doctor Adrian Miroiu (SNSPA), Zulean Marian, profesor universitar doctor la Universitatea din Bucureşti şi cercetatorul ştiinţific doctor Şerban Filip Cioculescu, de la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bucuresti, potrivit unor surse apropiate comisiei.
Potrivit surselor citate, fostul ministru de Interne vrea ca procurorii să cerceteze dacă s-au respectat prevederile legale şi dacă nu a fost comis un posibil abuz în serviciu referitor la modul în care a fost constituită cea de-a patra comisie tehnică.
Aceleaşi surse precizează că, în actuala legislaţie, nu ar fi stipulat cadru legal pentru constituirea unei noi comisii dacă oficialii Consiliului General CNATDCU nu sunt de acord cu verdictul dat de comisia anterioară.
În ceea ce îl priveşte pe primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, verificările au fost demarate în urma unei analize realizată de PressOne în care se susţinea că peste o treime din teza de doctorat în Ştiinţe Militare - "România şi noile provocări generate de integrarea europeană" - semnată şi susţinută la Universitatea Naţională de Apărare (UNAp) în 2008 este copiată din alte surse. Este vorba despre cel de-al doilea doctorat al lui Florentin Pandele, după cel obţinut în noiembrie 2007 la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza". La fel ca în cazul lui Petre Toba, prima comisie de lucru a stabilit că acesta nu a plagiat însă la începutul lunii septembrie Consiliul General al CNATDCU a respins raportul acestia, fiind întrunită o altă comisie care a stabilit că a plagiat.
Citeşte şi: Procurorii ar putea cere arestarea fostului deputat Sebastian Ghiţă. IPJ Prahova: Nu e dat în urmărire generală
Citeşte şi: SRR şi Radio Cluj, obligate să plătească 100.000 de euro daune morale unui jurnalist hărţuit
Citeşte şi: Trei persoane şi o firmă au fost trimise în judecată de DNA Suceava pentru o fraudă de 2,6 mil. lei
Citeşte şi: 22 decembrie 1989. Ziua în care Ceauşescu a fugit. Zeci de mii de oameni în stradă, sub tiruri de gloanţe
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe