Exemplul elevilor: 9.000 de elevi vaccinaţi în 10 zile, faţă de 8.000 de profesori în 3 luni
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că în ultima săptămână, una din trei persoane vaccinate la nivel naţional cu vaccinul Pfizer a fost un elev.
„Am depăşit pragul de 15% elevi vaccinaţi. Este vorba de un progres important, de 4.500 de elevi vaccinaţi în ultimele 5 zile. Sunt mai mult de 2.500 de elevi din categoria 16 – 19 ani şi aproape 2.000 de elevi din categoria 12 – 15 ani. O concluzie interesantă, extrasă din ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână este următoare: una din trei persoane vaccinate la nivel naţional cu vaccinul Pfizer este elev. Este un semnal important, este un semnal bun, care ne dă speranţe că după începerea şcolii, odată cu disponibilitatea CNCAV de organizare a echipelor mobile care să ducă vaccinarea mai aproape de şcoli, vom înregistra progrese importante din perspectiva vaccinării în rândul elevilor”, a spus Cîmpeanu.
Întrebat care este situaţia vaccinării cadrelor didactice, ministrul a spus că progresul a fost unul mic în perioada lunilor de vară.
„Avem peste 193.000 de persoane, într-adevăr progresul este foarte mic pentru că la ultima raportare am avut 185.000 de persoane. Puţin peste 8.000 de persoane angajate în sistemul de învăţământ vaccinaţi pe perioada de vară. Progresul este foarte mic. În acelaşi timp, 61% înseamnă mai mult decât dublul mediei naţionale şi arată interesul pe care profesorii l-au avut pentru vaccinare. Elevii ne dau un exemplu foarte bun. Pe toată perioada de vară am avut peste 8.000 de cadre didactice vaccinate. În ultimele 10 zile am avut 9.000 de elevi vaccinaţi”, a mai spus ministrul.
Potrivit ministrului, mai mulţi elevi s-au vaccinat în ultimele 10 zile decât angajaţi din sistemul de învăţământ pe parcursul lunilor iunie, iulie şi august